Natalia Vodianova și Antoine Arnault s-au căsătorit

Natalia Vodianova, fostul model pentru Victoria's Secret și partenerul ei, Antoine Arnault, s-au căsătorit, anunțul fiind făcut chiar de Natalia.

Natalia Vodianova și Antoine Arnault s-au căsătorit

Natalia Vodianova și Antoine Arnault s-au căsătorit astăzi. Fostul model pentru Victoria’s Secret și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram că a făcut pasul cel mare prin intermediul unei fotografii alături de soțul ei și a unui video în care sunt felicitați de către persoanele prezente la eveniment.

„DA!”, a scris Natalia Vodianova pe Instagram. Natalia a purtat o rochie albă semnată Ulyana Sergeenko cu umeri supradimensionați, accesorizată cu o curea în talie și pantofi stiletto într-o nuanță similară cu rochia. Soțul ei, Antoine Arnault, a purtat un costum albastru închis, alături de o cămașă și cravată deschise la culoare.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

OUI! 💝💝💝

O postare distribuită de Natalia Vodianova (@natasupernova) pe


Supermodelul Natalia Vodianova și omul de afaceri Antoine Arnault, al cărui tată este Bernard Arnault, directorul executiv al grupului LVMH Moët Hennessy, s-au logodit la începutul anului, iar Natalia a făcut anunțul prin intermediul unei fotografii alături de Antoine. „Anul acesta a fost fumos și memoriabil… 2020 venim. Abia aștept să sărbătorim anul viitor alături de cei dragi”, a scris Natalia pe Instagram la vremea respectivă, fiind vizibil în fotografie și inelul de logodnă. Cei doi trebuiau să se căsătorească în luna iunie, însă, în contextul pandemiei, au trebuit să își amâne planurile. De asemenea, Antoine este președintele brand-ului italian de îmbrăcăminte din cașmir și de produse de lux Loro Piana.

Pe lângă cariera de model, Natalia Vodianova este cunoscută pentru mai multe acte caritabile în care s-a implicat. În 2004, Natalia a înființat the Naked Heart Foundation, o organizație prin care ajută persoanele cu nevoi speciale.

Natalia Vodianova, în vârstă de 38 de ani și Antoine Arnault, de 43 de ani, și-au început relația în 2011, la scurtă vreme după ce Natalia s-a despărțit de primul ei soț, omul de afaceri, Justin Portman. Natalia a fost căsătorită cu Justin din 2001 până în 2011 și are alături de el trei copii, Lucas, Viktor și Neva. Natalia Vodianova și Antoine Arnault au împreună doi copii, Maxim și Roman.

Citește și:
Halle Berry, apariție sexy în costum de baie, la scurt timp după ce a confirmat că are un nou iubit

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people