Naomi Campbell dezvăluie prima imagine cu fiica ei într-un mod fabulos

Naomi Campbell a devenit mamă anul trecut în luna mai, iar acum a dezvăluit prima fotografie cu fiica ei.

Naomi Campbell dezvăluie prima imagine cu fiica ei într-un mod fabulos

Naomi Campbell a anunțat în luna mai a anului 2021 că a devenit mama unei fetițe născute cu ajutorul unei mame surogat. Celebrul supermodel în vârstă de 51 de ani a dezvăluit prima imagine cu fiica ei într-un mod fabulos, care a luat prin surprindere pe toată lumea. 

Numărul de martie al revistei British Vogue, pe a cărei copertă apare supermodelul, este publicația care dezvăluie prima imagine cu Naomi Campbell și copilul ei. În imagine, modelul își ține în brațe fiica în vârstă de nouă luni. 

Naomi Campbell a făcut și o serie de declarații emoționante despre fiica ei în interviu, dezvăluind că este cea mai mare binecuvântare. De asemenea, a mărturisit că au fost puține persoane care au știut că a devenit mamă.

„Nu a fost adoptată – este copilul meu. Pot număra pe degetele de la o mână oamenii care știau. Ea este cea mai mare binecuvântare pe care am putut să mi-o imaginez vreodată. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Deși este foarte discretă în ceea ce privește viața personală, Naomi Campbell a oferit câteva detalii despre cum este fiica ei. Modelul nu a dezvăluit și numele copilului ei.

„Este o fetiță foarte bună: doarme foarte bine, nu plânge aproape niciodată. Tocmai a început să facă cu mâna, ceea ce este foarte distractiv. Râde mult. Aproape că vorbește”, a spus Naomi Campbell pentru British Vogue.

În urmă cu câteva luni, Naomi Campbell a dezvăluit că îl asculta pe Bob Marley în „momentul special” în care a devenit mamă pentru prima dată. Supermodelul a împărtășit detaliile despre minunata zi în serialul ei de pe YouTube, No Filter, unde l-a avut ca invitat pe DJ-ul D-Nice. Discutând despre puterea muzicii cu invitatul ei, Naomi a profitat de context ca să spună: „În momentele mele cele mai speciale, știi tocmai am devenit mamă, așa că am pus Bob Marley. Astea sunt rădăcinile mele, știi? Sunt rădăcinile mele.”

Pe 18 mai 2021, Naomi Campbell a confirmat informația că a devenit mamă chiar înainte să împlinească 51 de ani, publicând pe rețelele de socializare un mesaj înduioșător, alături de o fotografie în care ținea în palme piciorușele nou-născutei.

„O mică binecuvântare minunată m-a ales să fiu mama ei. Mă simt onorată să am acest suflet blând în viața mea, nu există cuvinte care să descrie legătura pe care o voi împărtăși cu îngerul meu pe tot parcursul vieții. Nu există dragoste mai mare.”

Citește și:
Rihanna face dezvăluiri despre sarcină! Cum s-a afișat artista la ultimul eveniment: „Când arăți bine, te simți bine'

Foto: Arhiva ELLE, British Vogue

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Mai multe din video