Nadine Emilie Voindrouh, care a devenit cunoscută publicului din România datorită participării la emisiunea „Școala Vedetelor' de la TVR, a vorbit fără ocolișuri despre lupta ei cu dependența de alcool.
Nadine a făcut mărturisiri sincere despre perioada în care s-a confruntat cu dependența de alcool, fiind o parte din viața sa pe care a decis să o expună public pentru a trage un semnal de alarmă asupra consecințelor pe care le-a resimțit pe propria piele.
„M-am întors în România cu dependența de alcool. Cât am stat 7 ani în America, n-am reușit să scap de alcool. Când am venit în România, mă înscrisesem într-un club de vin. Dacă vedeam pe masă 2-3 sticle de vin, nu mă apucam, pentru că nu era suficient. Eram foarte fericită că am intrat în acest club, care îmi dădea la cutie vinul. Avem copilul deja și am început să simt vinovăție că miros a țigară și alcool când îi citesc povestea seara. M-am gândit că el va asocia povestea de seară și momentul cu mami cu alcoolul și țigara și că eu sigur voi vrea, când el va fi adolescent, ca el să nu fumeze și să bea', a mărturisit Nadine în podcastul DilEMMA.
În continuare, Nadine a povestit care a fost momentul care a făcut-o să realizeze că nu mai poate continua pe acest drum și că trebuie să facă o schimbare în viața ei.
„Stăteam la masă până seara târziu, până spre dimineață beam și fumam. Urma să sting luminile jos, să mă urc în dormitor, ca să mă spăl pe dinți, să mă pregătesc pentru culcare. După aia, am intrat în panică. „Dar tot drumul ăla, pe scări și cât mă spăl pe dinți, nu beau nimic?'. Mi-am pus într-o sticluță de apă, de 0.5, mi-am pus un pic de vin, ca să am tot drumul, pe scări. Ăla a fost un moment care m-a scurtcircuitat și sunt recunoscătoare că a avut puterea acel moment să intre atât de mult în mine, pentru că sunt oameni care nu au niciun moment din ăsta.'
Nadine se simte recunoscătoare pentru faptul că a avut un moment în care a realizat care sunt problemele la care e expusă din cauza dependenței de alcool.
„Am început să beau la 15 ani, mai mult sau mai puțin alcool, în funcție de moment, în funcție de zile. La 37 de ani, îmi amintesc aniversarea, încă eram pe șpriț. Eu începusem deja scanarea internă și începusem să meditez în America, intrasem la o școală de Budism, care m-a ajutat enorm. Meditând non-stop, pentru că era singurul loc în care aveam confort, prinsesem gustul la ceva, unde mentalul meu cu trupul meu sunt într-o armonie. Aveam acces la lucruri pe care, în mod normal, inconștientul nu mă lăsa să le accesez. Această scanare m-a ajutat să mă ancorez mai mult în mine, ca atunci când am decis să renunț la alcool, am putut să rămân în picioare. Echilibrul meu nu mai era în ce-mi dădea alcoolul, țigara și acel ritual', a mai spus Nadine în același podcast.
Citește și:
Mesajul cu care Adelina Pestrițu a surprins pe toată lumea: „Perfecțiunea închipuită de pe Instagram…’
Foto: Facebook Nadine Voindrouh