Nadine face dezvăluiri despre cum i-a fost să își petreacă o parte din viață într-o instituție românească ce avea în grijă copii abandonați. Acum în vârstă de 44 de ani, vedeta TV și-a început devreme cariera, participând, alături de alte celebrități precum Călin Goia sau Adrian Despot, la emisiunea Școala vedetelor, un adevărat hit al televiziunii publice în acei ani. Dar chiar dacă norocul i-a surâs rapid în carieră, iar felul ei de-a fi a făcut-o populară printre telespectatori, viața ei nu a fost deloc ușoară. Acum, Nadine studiază psihologia în Statele Unite, după ce a luat bacalaureatul anul trecut. Ea este căsătorită cu Dragoș Apostolescu, cu care are un fiu, Noah.
Nadine face acum mărturii despre prima etapă a vieții sale când, după ce a fost părăsită de tatăl ei la vârsta de doi ani, și după ce mama ei s-a stins din viață, când vedeta avea doar șase ani, a ajuns un copil instituționalizat. În cadrul unui interviu pentru emisiunea „La Măruță', aceasta și-a amintit de traumele din copilărie, pe care le-a depășit cu mare dificultate.
Deși instituțiile statului care aveau în grijă copii în acea perioadă sunt recunoscute și astăzi drept adevărate case ale ororii, faptul că Nadine face dezvăluiri despre viața petrecută în interiorul lor adaugă noi dimensiuni în ceea ce privește traumele pe termen lung pe care le-au căpătat copiii instituționalizați. Mai mult, prezentatoarea a atras atenția și asupra discriminării cu care s-a confruntat în sistemul de învățământ.
„Îmi amintesc că aveam 6 ani și atunci am intrat la orfelinat și am stat acolo câțiva ani. M-am simțit abandonată și am simțit un gol imens care nu se va umple. Simțeam că e o chestiune de timp, asta îmi dădea un confort în toată mizeria aia. Ne băteam foarte mult, pe săpun, pe lenjerii, pe mâncare. Am devenit o bătăușă, am prins gustul, dar ăsta e nivelul la care ajungi acolo. Dacă nu vedeam sânge, nu mă opream. La școală eram izolați pentru că eram ăia de la casa de copii: aveam râie, păduchi, miroseam urât'.
Citește și:
Sebastian Stan, declarații inedite despre serialul în care îl interpretează pe Tommy Lee
Foto: arhiva ELLE