Nadine, dezvăluiri inedite despre viața ei în Franța și relația cu fiul său: „El are răspunsuri pe care eu nu le am”

Nadine a oferit mai multe detalii despre viața pe care o trăiește în Franța și cum se înțelege cu fiul ei, Noah.

Nadine Emilie Voindrouh și familia ei s-au mutat în Franța pentru a-și construi o viață acolo. Ea și fiul ei, Noah, iau cursuri de franceză de patru ori pe săptămână și încearcă să învețe cât mai mult pentru a ține pasul cu schimbările din viața lor. Cei doi împart același birou și studiază împreună, iar, în unele cazuri, Noah are răspunsuri la probleme la care mama sa nu poate găsi soluții.


În urmă cu ceva timp, ea a plecat cu soțul și copilul lor în Franța, fiecare având o valiză și nimic mai mult. Acum, vedeta locuiește la marginea unei păduri, la zece minute de condus de primul oraș și se bucură de liniște și pace.

„Eu și Noah, copilul meu de 12 ani, am început cursurile de franceză de la același nivel; nivelul zero. Facem franceză de 4 ori pe săptămână, fiecare lecție având 1 oră și jumătate. Ne facem lecțiile împreună într-un birou împărțit în două; jumătate eu, jumătate el. Mă uit la el și observ cât de important este pentru el să facă „școală' cu mami. Să învețe cot la cot cu mama sa', a povestit Nadine pe Instagram.

De asemenea, vedeta a precizat cât este de mândră de Noah, de multe ori fiind surprinsă de cât de ușor s-a adaptat schimbării și cât de repede învață. Ba mai mult, Nadine i-a încurajat pe părinții care o urmăresc să găsească activități de făcut cu copiii lor prin care să învețe împreună câte ceva.


„Uneori el are răspunsuri pe care eu nu le am. Îl laud și parcă levitează de bucurie. Aceste situații de viață au puterea de a-i consolida stima de sine. Scriu asta pentru a te încuraja să găsești ceva ce poți învăța alături de copilul tău sau, la fel de bine, alături de nepotul tău sau fratele mai mic. Contează! Contează enorm! Mai mult decât informația în sine contează conexiunea umană, parteneriatul cu o persoană pe care o percepem a fi semnificativă. O astfel de relaționare consolidează puii de oameni, le face viața mai ușoară și mai frumoasă. Îi face să se simtă în siguranță, iar asta îi ajută să își construiască un viitor echilibrat și de calitate. Nu trebuie să faci 4 ședințe pe săptămână, poate fi o singură oră, iar acea oră va face minuni.'

Citește și:
Giulia Anghelescu, dezvăluiri sincere despre despărțirea dintre ea și Vlad Huidu, la începutul relației: „A trebuit să mă adun’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people