Nadia Comăneci, imagine inedită cu fiul ei, Dylan, și iubita acestuia

Nadia Comăneci a împărtășit cu fanii o fotografie inedită împreună cu fiul ei, Dylan, și iubita lui.

Nadia Comăneci și partenerul ei de viață, Bart Conner, s-au întâlnit pentru prima dată în 1976, dar s-au căsătorit de-abia două decenii mai târziu, în 1996. Cei doi formează unul dintre cuplurile legendare ale lumii sportului și au un fiu, pe nume Dylan Paul Conner.


Recent, a avut loc Gala „Hall of Fame', un eveniment organizat de 26 de ani de către Nadia Comăneci și soțul ei, Bart Conner, în Oklahoma. La eveniment a participat și fiul celor doi, Dylan Paul Conner. Tânărul a fost însoțit de către iubita lui, iar legendara gimnastă a împărtășit imaginea cu ei pe rețelele de socializare. 

Despre relația dintre fiul ei și iubita lui, Nadia Comăneci a precizat:

„Se înțeleg foarte bine și asta mă bucură cel mai mult. Sunt colegi de școală', a declarat Nadia Comăneci prosport.ro.


Pe 12 noiembrie 2022, Nadia Comăneci a împlinit 61 de ani. Fosta gimnastă și-a petrecut aniversarea împreună cu familia sa în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiește deja de mulți ani. Alături de ea au fost și prietenii apropiați, care au sărbătorit-o pe celebra gimnastă într-un mod inedit.

„Fiecare aniversare este specială… Mereu sunt înconjurată de prieteni și de cei dragi. Anumite detalii aniversare sunt speciale, deoarece rămân private . Familia mi-a fost și-mi e mereu alături de ziua mea, chiar și atunci când ne aflăm la mii de kilometri distanță. De fiecare dată când eram în cantonament sau la vreo competiție, când mă întorceam îmi serbam ziua și-n familie. De când suntem părinți, Bart l-a învățat pe Dylan să se bucure de astfel de momente aniversare', a dezvăluit Nadia Comăneci pentru Prosport.

Cu ocazia asta, sportiva a avut parte de un cadou emoționant din partea fiului ei. Dylan și-a scos mama la restaurant cu ocazia aniversării sale și a plătit cina din banii strânși de el, fiind pentru prima dată când o invită pe aceasta la restaurant, pe banii lui.

„A fost pentru prima dată când Dylan m-a invitat, pe banii lui, la un restaurant. A fost un gest care m-a lăsat fără cuvinte. Eu nu mă las ușor impresionată, dar de astă-dată mi-au dat lacrimile', a precizat Nadia Comăneci pentru Prosport.


Într-un interviu acordat acum ceva timp, Nadia Comăneci a vorbit cu multă căldură despre fiul ei, dezvăluind și câteva dintre activitățile preferate ale acestuia.

„Ca toate mamele cred, sunt foarte mândră de copilul meu. L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el. Recent, Dylan a împlinit 16 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis', a povestit Nadia Comăneci în interviul acordat impact.ro.

Nadia Comăneci a mai povestit și faptul că fiul ei, Dylan Paul Conner, are o iubită.


„El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică, o perioadă, ca o bază bună de mișcare. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car', a mai povestit Nadia pentru sursa citată.

Citește și:
Festivalul de Film de la Cannes 2023 continuă cu premiere cinematografice și ținute spectaculoase pe covorul roșu

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people