Motivul pentru care Serena Williams nu va sărbători aniversarea a 1 an a fiicei sale

Fiica Serenei Williams, Alexis Olympia, va împlini sâmbătă vârsta de un an. Dar, se pare că Serena și soțul ei, Alexis Ohanian, vor fi foarte discreți în ceea ce privește ziua de naștere a fiicei lor, atât de discreți încât nu vor organiza nimic.

Motivul pentru care Serena Williams nu va sărbători aniversarea a 1 an a fiicei sale

În timpul unei conferințe de presă la U.S Open, Serena a explicat faptul că familia ei nu va organiza nicio petrecere pentru fiica lor din motive religioase. Olympia nu își va sărbători ziua de naștere, a spus Serena. Facem parte din Matorii lui Iehova și nu avem obiceiul de a sărbători zilele de naștere.'

Martorii lui Iehova este o organizație religioasă creștină, cu obiceiuri diferite față de principalele religii creștine. Cei care fac parte din această organizație nu sărbătoresc Crăciunul, Paștele, zile de naștere sau alte sărbători și obiceiuri. Ei le consideră ca fiind păgâne.

În timp ce Olympia nu va avea parte de o petrecere, părinții ei par că o sărbătoresc zilnic, prin pozele pe care le postează pe rețelele de socializare. Serena a fost foarte deschisă și le-a vorbit fanilor despre experiența ei ca și mamă. Uneori, simt că nu sunt o mamă îndeajuns de bună.'

Am citit câteva articole despre depresia postnatală și despre faptul că poate dura și până la trei ani, dacă nu reușești să o rezolvi. Îmi place să comunic. Vorbesc lucruri cu mama mea, surorile mele, prietenii mei mă asigură de faptul că sentimentele mele sunt total în regulă. Este normal să simt că nu fac îndeajuns pentru copilul meu.'

Cu toții ne-am confruntat cu asta. Muncesc mult, mă antrenez și încerc să fiu cea mai bună sportivă,' a declarat Serena. „Cu toate acestea, chiar dacă am fost alături de ea în fiecare zi a vieții ei, tot nu sunt atât de mult pe cât mi-aș dori. Cele mai multe mame se confruntă cu acest sentiment. Fie că stau acasă sau lucrează, găsesc un echilibru pentru a avea grijă de copiii lor. Sunt cu adevărat niște eroine.'

Citește și:
Serena Williams ar putea renunța la tenis dacă va avea încă un copil

Text: Iulia Braslasu
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people