Motivul pentru care Regina Elisabeta a II-a o admiră pe Kate Middleton

Se pare că Regina Elisabeta a II-a o apreciază foarte mult pe Kate Middleton, iar motivul este unul ușor de înțeles.


Regina Elisabeta a II-a o apreciază pe Kate Middleton pentru atitudinea pe care o are, aceasta adoptând de multe ori comportamentul Majestății Sale. Atât Regina, cât și Ducesa de Cambridge preferă să aibă o atitudine „calmă' în viață potrivit unei surse citate de Vanity Fair.


Regina, în vârstă de 93 de ani, s-a apropiat mai mult de Kate, considerând că aceasta știe să păstreze un echilibru între viața de familie și angajamentele regale.

Cele două au stat împreună la același balcon în timpul ceremoniei ținute pentru comemorarea victimelor Primului Război Mondial și au fost văzute vorbind destul de des în timpul evenimentului. Alături de ele s-a aflat și Camilla, Ducesă de Cornwall, în timp ce Meghan Markle a stat la un alt balcon alături de Contesa de Wessex și Sir Timothy Lawrence.


Biograful regal Claudia Joseph a declarat pentru Vanity Fair că acesta a fost „anul lui Kate' și a sugerat că Ducesa de Cambridge a părut mereu „fericită și în control' cu tot ce se întâmplă. „Ea pare o persoană obișnuită, de la cum se îmbracă la cum se poartă și cum reacționează în prezența oamenilor la diferite evenimente', a declarat Claudia.

Aceasta a adăugat că felul ei de a fi a făcut-o pe Ducesa de Cambridge să fie îndrăgită destul de repede. Kate Middleton a fost văzută în octombrie cumpărând costume de Halloween pentru copii dintr-un supermarket, demonstrând tuturor că face aceleași lucruri ca orice altă mamă.

În plus, se pare că aceasta și-a făcut timp pentru a merge alături de ceilalți părinți de la școala copiilor la o întâlnire specială în Chelsea.

Kate Middleton a reușit să atragă simpatia tuturor și vara aceasta, când a fost nevoită să se confrunte cu reacțiile Prințesei Charlotte, care a avut câteva gesturi amuzante în timpul competiției Kings Cup.


Prin toate aceste reacții, Ducesa de Cambridge a reușit să atragă aprecierea fanilor, dar și admirația Reginei, demonstrând că va fi perfectă în această funcție atunci când va veni momentul.

Citește și:
Prințul Harry și Meghan Markle nu vor petrece Crăciunul alături de Regina Elisabeta a II-a

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people