Motivul pentru care Oase nu mai este co-prezentator al noului sezon America Express: „Nu m-am certat cu nimeni…”

Schimbări majore în noul sezon America Express.

Motivul pentru care Oase nu mai este co-prezentator al noului sezon America Express: "Nu m-am certat cu nimeni..."

În 2021 competiția Asia Express a pornit pe Drumul Împăraților cu trei noi prezentatori. Irina Fodor a fost cea care a preluat coordonarea celor 9 perechi de vedete plecate în aventura vieții lor. Alături de ea au fost Oase și actorul Marius Damian. Așa cum i-a obișnuit pe telespectatori, Oase le făcea cunoștință cu personaje locale, le povestea mai multe despre misiunile și jocurile din competiție, în timp ce Marius Damian a fost în continuare povestitorul, personajul care vorbește despre istoricul locurilor în care se desfășoară concursul, despre ineditul fiecărei țări.

Cei trei au continuat în această formulă și în sezonul America Express care a fost difuzat la începutul acestui an. Cu toate acestea, Oase a dezvăluit că nu mai este co-prezentator în noul sezon America Express – Drumul Soarelui care se filmează în această perioadă.

„Chiar am primit multe mesaje și comentarii pe tema aceasta și nu pot decât să mă bucur și să vă mulțumesc pentru grijă! Nu m-am certat cu nimeni de la Antena 1 sau din echipa America Express. Motivul principal al lipsei mele din acest sezon sunt eu. Oricât de mult îmi place în familia aceea, vine un moment în viață când trebuie să te oprești, să faci un pas în lateral și să evoluezi și mai mult. Deși știu că mai am mult de lucru la mine și la tot ce vreau să devin pe toate planurile, consider că era necesar să fac o pauză, ca mai apoi să vin și cu mai multă forță, inspirație și creativitate pentru a deveni cea mai bună versiune a mea!

Așa că … nu, nu a fost vorba de vreo ceartă, ci este vorba despre o mișcare de care aveam nevoie, pentru a mă aduce și mai aproape de cel ce vreau să fiu! Între timp, vara acesta ne vom bucura împreună de festivaluri și de și mai mult conținut din partea mea”, a declarat Oase, în mediul online.

De ce CRBL și Oase nu mai sunt prieteni după ce au câștigat Asia Express împreună

CRBL și Oase au format una dintre cele mai puternice echipe de la Asia Express, iar curajul și determinarea lor le-au adus și marele premiu. Cei doi au fost câștigătorii sezonului 2, iar toată lumea se aștepta ca victoria lor să îi unească și mai mult. Cu toate acestea, artiștii au rupt prietenia de 15 ani la puțin timp de la terminarea filmărilor.

Potrivit declarațiilor lui CRBL, ruptura s-a produs când au început discuțiile despre următorul sezon Asia Express, în cadrul căruia el și Oase trebuiau să fie co-prezentatori. Se pare că Oase nu ar fi ținut cont de părerea prietenului său și ar fi semnat cu Antena 1 fără ca CRBL să știe că vrea să plece singur în Asia.

„Am aşteptat să încasăm marele premiu, 30.000 de euro, pe care trebuia să îi împărţim, jumătate-jumătate. Noi ştiam cumva că va urma să fim coprezentatori la „Asia Express” sezonul 3, se vehicula deja la interiorul echipei acest subiect şi, bineinţeles că şi oamenii ne-au spus că şi-ar dori să ne vadă prezenţi în „Asia Express 3”. (…) Oase a trădat prietenia noastră de 15 ani, începând să vorbească cu „Asia Express” despre contract, despre a pleca singur acolo şi au început discuţiile', a spus CRBL.

Artistul a avut parte de un șoc foarte mare atunci când a realizat cele întâmplate, mai ales că nu se aștepta ca el și prietenul său să aibă o astfel de ceartă. CRBL a susținut că în 15 ani de prietenie nu au avut conflicte și nici nu s-ar fi gândit că se întorc din India supărați.

„Nu aveam nici o şansă să ne întoarcem certaţi din India. Au trecut atâţia ani de când ne ştim şi nu ne-am certat. Suntem prieteni cam de 15 ani, de foarte mult timp”, declara CRBL.

Citește și:
Anastasia Soare, petrecere fastuoasă pentru mama ei. Cum au apărut vedetele la eveniment

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people