Iulia Vântur este printre cele mai cunoscute vedete de la noi, care de ceva ani a decis să înceapă o viață nouă în India. Vedeta nu este căsătorită, însă trăiește o poveste de dragoste alături de actorul Salman Khan. Într-un interviu pentru VIVA!, fosta prezentatoare TV a dezvăluit de ce nu și-a întemeiat o familie până în prezent.
Iulia Vântur, despre căsătorie și familie
Vedeta se bucură din plin de viața petrecută în India. Deși a decis să facă o schimbare majoră în viața ei, Iulia Vântur a dezvăluit de ce nu s-a căsătorit până acum și nu a devenit mamă. Potrivit declarațiilor sale, vedeta s-a simțit de multe ori deranjată din cauza percepțiilor celor din jur. Într-un final, a înțeles că ea este stăpâna propriei vieți și a făcut alegerile care i-au adus fericirea.
„Am fost crescută, educată după aceleași norme ale societății. Știam că trebuie să mă mărit până la 30 de ani, apoi să fac un copil etc. Cred că mereu am ales altceva, exact ce am simțit, nu ce mi-au spus cei din jur. E acel adevăr interior, pe care îl poți auzi chiar dacă e gălăgie în jur. M-am învinovățit, m-am îndoit, m-am simțit câteodată rușinată, umilită de reacțiile oamenilor din jur, de propriile gânduri, tocmai pentru că nu am luat aceeași cale cu cei din jurul meu, calea „normalității'. Până când, într-o zi, mi-am spus: STOP, fiecare alegere a mea a fost făcută cu și din sufletul meu, așa cum am simțit că este drumul meu pe care să mă regăsesc și pe care să pot fi autentică și sinceră, așa, fără regrete, doar cu recunoștință', a precizat Iulia Vântur.
De asemenea, vedeta a vorbit deschis despre proiectele sale viitoare. În ceea ce privește o eventuală întoarcere în România, Iulia Vântur a declarat pentru aceeași publicație că încă așteaptă o propunere care să o convingă să revină pe micul ecran din țara noastră.
„Aștept o propunere care să mă facă să spun… proiectul ăsta merită 100%.'
Cum se înțelege vedeta cu partenerul ei
Vedeta a vorbit și despre relația de iubire pe care o are cu actorul din India. Iulia Vântur locuiește împreună cu partenerul ei de ceva timp, iar relația lor merge tot mai bine. Vedeta a oferit câteva detalii despre viața lor și cum este Salman Khan în viața de zi cu zi, când nu este în lumina reflectoarelor.
„În documentarul despre el, o întrebare importantă a fost: De ce el, de ce e atât de iubit de public, ce are special? Vorbind cu oameni diferiți, am ajuns la aceeași concluzie: oamenii îl iubesc pentru faptul care are curajul să se arate exact așa cum e el, fără filtre. De asta i se spune „bhai', adică „frate' (apropiat), oamenii rezonează cu normalitatea și simplitatea lui. Este un om atât de simplu, după vorbă, după port, însă duce cu el un bagaj plin de învățături, moștenite de la părinții lui, niște oameni cu adevărat speciali', a adăugat Iulia Vântur pentru sursa citată.
Citește și:
Jacquemus și Marco Maestri au avut cea mai stylish nuntă în weekend, în sudul Franței
Foto: Arhiva ELLE