Giulia Anghelescu a apărut fără verighetă în cadrul unui eveniment, iar artista a explicat care este motivul.
Giulia Anghelescu a participat recent la un eveniment, iar artista a fost surprinsă fără verighetă. Acest lucru a stârnit o serie de semne de întrebare, dar cântăreața a ținut să lămurească lucrurile.
Apariția Giuliei Anghelescu fără verighetă la un eveniment a luat prin surprindere pe toată lumea. Însă, pentru a înlătura tot felul de zvonuri care ar putea apărea, artista a spus cum stau, de fapt, lucrurile, și care este motivul pentru care a renunțat la verighetă.
„Eu mai dau jos verigheta atunci când am un shooting sau când nu se potrivește cu celelalte. Eu consider că legătura dintre noi este îndeajuns de puternică, încât să nu fie schimbată de faptul că eu mi-am dat jos verigheta 30 de minute, pentru un shooting. Suntem căsătoriți de 16 ani”, a declarat Giulia Anghelescu, la Antena Stars, citată de spynews.ro.
Giulia Anghelescu și partenerul ei, Vlad Huidu, formează unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din showbiz-ul autohton. Sunt căsătoriți și au împreună doi copii. Artista a dezvăluit o situație mai puțin știută de către fanii ei, și anume faptul că în trecut, chiar la începutul relației lor, s-au despărțit, dar ulterior s-au împăcat și acest moment, al separării, i-a făcut să devină mai puternici.
„Mai vorbeam din când în când, mai aveam la partaj de împărțit anumite lucruri. (râde) Mai vorbeam din când în când pentru că după o relație de aproape 4 ani mai vorbești. Nu s-a terminat cu niciun scandal. A fost perioada de doliu, căci așa se numește, clar, și la mine, vreo 2-3 luni. Dar după a trebuit să mă adun și să mă repoziționez. Mi-am dat seama, practic, că dacă eu o să fiu bine în viața mea, lucrurile o să se așeze așa cum este scris. Însă, da, asta a fost dorința mea și asta este ce am visat că se va întâmpla și uite că s-a întâmplat”, a declarat Giulia Anghelescu pentru Ego.ro.
Cu toate că a trecut prin momente dificile, Giulia Anghelescu a dezvăluit că perioada de câteva luni în care s-a despărțit de Vlad Huidu a fost, totuși, una benefică pentru că au realizat amândoi ceea ce își doresc cu adevărat de la relația lor de cuplu.
„Lucrurile în viață se întâmplă cu un scop, clar, nimic nu este întâmplător. Pauza respectivă a fost clar de bun augur, după cum se poate observa, că suntem din ce în ce mai bine. Cum să fiu? Perseverentă, așa am fost. (n.r. în pauză). A fost perioada cu cele mai multe concerte din viața mea, clar eram focusată pe ce aveam de făcut la momentul respectiv. Nu pot să zic că mă gândeam la ce să mai fac ca să fie bine. În schimb, pot să zic cu certitudine că eram convinsă că o să ne împăcăm și o să fim împreună. Adică nu mi-am pierdut nicio secundă drumul”, a mai spus Giulia Anghelescu pentru sursa citată anterior.
Foto: Instagram