După nașterea lui Archie, copilul Ducelui și Ducesei de Sussex, fanii au început să caute posibili nași pentru acesta, iar cel mai folosit nume a fost cel al lui George Clooney.
Prințul Harry și Meghan Markle și-au întâmpinat primul copil lunea aceasta, făcând anunțul oficial pe contul personal de Instagram. Două zile mai târziu, cei doi au avut prima apariție alături de cel mic, dezvăluindu-ne și numele pe care l-au ales – Archie Harrison Mountbatten-Windsor. Așa că, din moment ce detaliile cu privire la copil au fost anunțate, fanii au început să se gândească la potențialii nași ai lui Archie, numele lui George Clooney fiind cel mai vehiculat pe rețelele sociale.
Prințul Harry și Meghan Markle sunt prieteni apropiați cu George și Amal Clooney, cele două cupluri petrecându-și chiar și vacanțele împreună. Actorul în vârstă de 57 de ani a vorbit recent despre relația pe care Meghan a avut-o cu presa în timpul sarcinii. După ce Meghan a susținut că evită să citească orice publicație care vorbește despre viața ei, George a admis într-un interviu pentru Good Morning Britain că îi este dificil să observe frenezia presei care o înconjoară pe prietena lui „amabilă și inteligentă”.
„Este puțin nedrept câteodată când… Am observat că presa te poate transforma într-o țintă pentru motive ridicole și pentru aproape nimic, și mi s-a părut puțin nedrept având în vedere că nu a făcut nimic în afară de a-și trăi viața', a spus Clooney.
Cu toate acestea, George Clooney nu este încântat să preia responsabilitatea de a fi naș pentru un copil din familia regală, vorbind despre zvonurile apărute într-un interviu recent cu publicația Extra: „Fiecare își iubește propriile zvonuri. Nu este adevărat. Nu vrei ca eu să fiu naș pentru nimeni. De abia sunt părinte în acest moment. Este terifiant.”
Foto: Arhiva Revistei ELLE