„Nu ar trebui biserica să fie deschisă pentru toată lumea???”, și-a întrebat revoltată Britney Spears fanii de pe Instagram.
Britney Spears a dezvăluit recent pe contul său de Instagram că reprezentanții bisericii catolice i-au respins cererea de a se căsători cu Sam Asghari într-un lăcaș de cult, postarea fiind ulterior ștearsă.
„Aici am vrut să mă căsătoresc inițial în timpul pandemiei”, a scris cântăreața în descrierea unei imagini cu o biserică.
„Am vrut să merg în fiecare duminică… e frumoasă, dar au spus că e închisă temporar din cauza COVID!!!”, a continuat Spears.
Aceasta a dezvăluit că cererea sa de a se căsători în biserică a fost respinsă fiindcă nu este o persoană catolică.
„Apoi, doi ani mai târziu, am vrut să mă căsătoresc acolo și au spus că trebuie să fiu catolică și să dau un TEST!!!! Nu ar trebui biserica să fie deschisă pentru toată lumea???”.
Așa cum era de așteptat, reacția fanilor nu a întârziat să apară. „Britney atacă biserica catolică. Iconic.”, a comentat un internaut, în timp ce un altul a luat apărarea bisericii, spunând că „Trebuie să fii catolic pentru a te căsători într-o biserică catolică. Întotdeauna a fost așa”.
Britney Spears s-a căsătorit oficial cu iubitul ei cu care are o relație de cinci ani, Sam Asghari, în vârstă de 28 de ani, la începutul lunii iunie, în casa ei din Thousand Oaks, California. La ceremonie au participat prieteni apropiați și nume mari din lumea showbiz-ului internațional, precum Paris Hilton și Drew Barrymore.
Britney Spears a purtat o rochie de mireasă Versace personalizată, creată de legendara creatoare de modă Donatella Versace, care a fost prezentă la ceremonia cuplului. De asemenea, publicația E! News a mai dezvăluit că artista a purtat bijuterii Stephanie Gottlieb, iar machiajul i-a fost realizat de Charlotte Tilbury.
Potrivit PEOPLE, Britney Spears a mers spre altar pe melodia de succes a lui Elvis Presley, Can’t Help Falling in Love, în fața a 60 de invitați. La ceremonie au participat Paris Hilton, Madonna și actrița Drew Barrymore. Ele au fost văzute sosind la vila italiană a lui Britney, care are 12.464 de metri pătrați, cinci dormitoare și opt băi, în mașinile lor cu șofer.
Cu toate că ceremonia a fost menită să fie una de poveste, surprizele nu au întârziat să apară. La nunta vedetei și-a făcut apariția fostul ei soț, Jason Alexander. Fostul partener al lui Britney Spears a încercat să întrerupă ceremonia și să îi strice acesteia cea mai importantă zi. Jason a fost însă arestat cu câteva ore înainte de începerea ceremoniei.
Foto: Instagram