Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit în secret? Imaginile care ar indica acest lucru

Zvonurile au pornit de la câteva imagini din ultima perioadă în care apare medicul și în care se vede că acesta poartă o bijuterie pe deget.

De ceva timp, actrița Monica Bîrlădeanu este implicată într-o relație romantică cu medicul Valeriu Gheorghiță. În toamna anului trecut, a devenit cunoscută relația lor, când vedeta a făcut declarații publice după ce au apărut zvonuri că partenerul ei este căsătorit.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță își trăiesc povestea de dragoste în mod discret, evitând expunerea în fața publicului și a presei. Rar sunt văzuți împreună la evenimente sociale, nu acordă interviuri comune și nu postează fotografii împreună pe rețelele de socializare.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit în secret?

Cele mai recente știri cu privire la relația dintre Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță susțin că cei doi au planuri mari de viitor. Mai exact, s-ar fi căsătorit în secret.

Zvonurile au pornit de la câteva imagini din ultima perioadă în care apare medicul și în care se vede că acesta poartă o bijuterie pe deget, fotografii pe care le poți vedea în galeria de mai sus.

Pe 22 iunie, Valeriu Gheorghiță a participat la Conferința Naționale Romanian Cyber Care Health – Siguranță și Încredere pentru Pacienți, iar în fotografie se poate observa bijuteria de pe mâna lui. Și în postarea în care medicul apare alături de rectorul UMF Carol Davila se poate observa aceeași bijuterie.

Când ar avea loc nunta celor doi

Conform Cancan.ro, nunta celor doi va avea loc toamna aceasta, în data de 5 octombrie 2024, la Palatul Snagov, într-un cadru de vis. Nași le vor fi doi prieteni apropiați, Mariana și Ionuț Tudorache, iar invitații vor fi nevoiți să respecte și un dress code-ul Black Tie.

Valeriu Gheorghiță este un sprijin constant pentru Monica Bîrlădeanu, fiind alături de ea în momentele de fericire, dar și în cele mai dificile și vulnerabile. Recent, actrița a fost aproape de lacrimi într-o postare online, iar partenerul ei a reacționat prompt.

Vedeta a postat un video pe pagina sa de Instagram în care a transmis cele mai importante lucruri din viața ei și ce apreciază cel mai mult la cei din jurul său.

„Cel mai valoros lucru pe care poți să-l dăruiești cuiva nu este un lucru material. E timpul tău. E atenția ta, căldura și înțelegerea ta. …și atunci când cineva îți dăruiește timpul lui, dăruiește și tu mai departe o mică parte dintr-al tău cuiva care poate are nevoie și își poartă suferință în tăcere. Love”, a scris Monica Bîrlădeanu pe Instagram.

În urma mesajului transmis de Monica, Valeriu Gheorghiță a reacționat simplu în secțiunea de comentarii cu trei inimi, dar care arată dragostea pe care i-o poartă.

sursa: Instagram

Vedeta, în mijlocul speculațiilor legate de o posibilă sarcină

Monica Bîrlădeanu s-a aflat la un moment dat în mijlocul unor noi zvonuri. Deși își păstrează discreția pe rețelele de socializare, vedeta trăiește o poveste de dragoste cu Valeriu GheorghițăRecent, au apărut speculații cu privire la o posibilă sarcină. Pentru a clarifica situația, Monica Bîrlădeanu a dorit să împărtășească ea însăși adevărul fanilor.

În timpul emisiunii speciale de Revelion de la Pro TV, când i s-a pus întrebarea despre rezoluțiile pentru 2024, actrița a surprins pe toată lumea dezvăluind că își dorește o „masă plină”. Declarația Monicăi Bîrlădeanu a stârnit uimire în rândul celor prezenți, în special a cântăreței de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița, care a exclamat: „E gravidă, e gravidă”.

De aici au pornit zvonurile că vedeta ar putea fi însărcinată. Cu toate acestea, Monica Bîrlădeanu a aflat de speculații și a dorit să ofere clarificări fanilor. Ea a postat un mesaj pe contul său personal de Instagram, unde a mărturisit că nu este adevărat ceea ce se spune și că nu este însărcinată.

„Oameni buni, știu că se tot scrie de ieri într-una, dar sunt fake news: nu sunt însărcinată. Un an nou bun tuturor”, a transmis Monica Bîrlădeanu pe Instagram.

Citește și:
Nicoleta Nucă și partenerul ei, Alex Ursache, s-au despărțit. Artista a făcut primele declarații: „Nu este o decizie impulsivă'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people