Mona Segall, producătoarea America Express și Chefi la cuțite, dezvăluiri despre show-ul de la PRO TV care va face mereu recorduri de audiență

Înainte de a începe colaborarea cu Antena 1, Mona Segall a lucrat ani buni la PRO TV.

Mona Segall, producătoarea America Express și Chefi la cuțite, dezvăluiri despre show-ul de la PRO TV care va face mereu recorduri de audiență

Mona Segall este producătoarea a două dintre cele mai de succes emisiuni reality difuzate de Antena 1, mai exact „America Express” și „Chefi la cuțite”, ambele bucurându-se de un imens succes și de audiențe greu de egalat de alte posturi de televiziune concurente.

Înainte de a începe colaborarea cu Antena 1, Mona Segall a lucrat ani buni la PRO TV, aducând pe micile ecrane formate de mare succes precum „Dansez pentru tine”, „Vocea României” sau „Românii au talent”.

Întrebată despre concurența dintre cele două mari televiziuni, Mona Segall a recunoscut că există o emisiune difuzată de PRO TV pe care niciun alt format de televiziune nu va reuși să o depășească în audiențe.

„Nimeni, niciodată nu va putea bate vreodată „Românii au talent”, pentru că acela este formatul perfect de televiziune și nimeni nu a descoperit până acum ceva mai bun. Asta este o problemă în toată lumea, nu numai la noi, la Antena, sau oriunde. Showurile de genul acesta care au tot ce vrei, nu au cum să fie bătute. Dar da, „Chefii la cuțite” bat de mult timp PRO TV-ul, dar eu nu mă gândesc la lucruri așa. Eu la PRO TV nu mă gândesc ca la PRO TV… Pe mine mă întrebau colegii mei atunci când am plecat de la PRO, cum rezist… Ei plângeau în fiecare zi, și eu în sufletul meu, dar nu arătam, și erau drame, și ne era greu să ne adaptăm și să găsim un format care să funcționeze și care să fie pe sufletul nostru… erau foarte multe greutăți… și ei nu înțelegeau de ce nu sufăr mai tare și le-am spus că eu nu mă leg de locuri, eu mă leg de oameni. Când am plecat din PRO TV nu a mai rămas cam nimeni dintre oamenii cu care am lucrat… Nu mi-aș fi dorit să mă întorc în PRO TV, mi s-ar fi părut mult mai greu să lucrez acolo cu alți oameni, decât să lucrez în altă parte. Și am ales să lucrez în altă parte și bine am făcut”, a declarat ea pentru cristinastanciulescu.ro.

Când începe noul sezon America Express

America Express, cel mai dur reality show din România, revine la Antena 1 sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, cu o premieră maraton de cinci zile. Astfel, în săptămâna lansării, show-ul va fi difuzat sâmbătă de la 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30. În cea de-a doua săptămână, America Express revine la tronsonul consacrat: duminică de la ora 21.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Drumul Sorelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.

Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express. Aventura lor pe Drumul Soarelui începe sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Citește și:
Noi detalii despre divorțul dintre Sofia Vergara și Joe Manganiello. Care ar fi fost motivele despărțirii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people