Momente de panică pentru Răzvan Fodor în timpul unei vacanțe în India

Soția lui Răzvan Fodor a dezvăluit un moment dificil prin care a trecut prezentatorul TV în timpul unei vacanțe în India.

Răzvan Fodor a vorbit cu mai multe ocazii despre afecțiunea cu care se confruntă. Boala prezentatorului este una de care se estimează că suferă o parte importantă a populației – este vorba despre astmul bronșic, o afecțiune caracterizată prin inflamația cronică a căilor aeriene, ce determină limitarea fluxului de aer. Se estimează că în România prevalența astmului este între 4 și 6%, iar crizele, caracterizate de tuse și senzație de sufocare, pot fi declanșate de alergeni, infecții respiratorii sau vremea rece.


Irina Fodor a relatat pe blogul personal mai multe momente dificile prin care a trecut prezentatorul din cauza bolii de care suferă. Unul dintre episoadele despre care a povestit vedeta TV a avut loc în India, în timpul unei vacanțe. Atunci, Răzvan Fodor a făcut o criză de astm, simțea că se sufocă și avea nevoie de un inhalator, pe care soția lui l-a găsit în cele din urmă. 

„Dar hai să vă povestesc cum a fost prima oară când mi-am dat seama că boala asta te pune uneori în situații limită. Eram în India și am hotărât, împreună cu restul găștii, să mergem vreo două zile în deșertul Rajasthan, și să dormim peste noapte în mijlocul pustietății. Zis și făcut: am mers toată ziua pe cămile, până în mijlocul deșertului, ne-am făcut tabăra, am gătit cina la foc, am stat la povești și ne-am bucurat de bolta înstelată. Târziu în noapte, am hotărât să mergem la culcare. Noi am fost o trupă de 8 oameni și dormeam ca sardinele, toți într-un cort. Când să ațipesc, aud un zgomot ciudat, ca un șuierat. Răzvan mă prinde de mână și îmi spune, în timp ce de abia mai respira: „Inhalatorul'. Se sufoca. Afară-beznă, în cort-beznă, iar locația bagajelor noastre – deloc precisă. Știam că am doar câteva minute ca să găsesc medicamentul și m-a luat tremuratul: am pornit, de-a bușilea și am trecut, prin întuneric, peste capetele, mâinile și picioarele prietenilor noștri în timp ce pipăiam disperată colțurile cortului ca să găsesc borseta mea, în care știam că ascunsesem un inhalator pentru cazuri urgente. Fix ca acesta.'


Irina Fodor a adăugat că dacă inhalatorul nu își făcea efectul, iar soțul ei nu depășea criza, exista posibilitatea să meargă la spital.

„Știam că el nu se poate mișca și că trebuie să stea cât mai calm ca să poată respira în continuare, iar timpul se scurgea repede. Descopăr borseta, inhalatorul, trec inapoi, prin beznă peste prietenii noștri, ajung la Răzvan: „3, 2, 1, inspiră!'. Erau două posibilități. Prima: medicamentul își va face efectul și criza este depășită. A doua: factorul alergenic e prea puternic, medicamentul a venit prea târziu, nu mai face față și trebuie fugit rapid la spital. Cel de-al doilea scenariu ar fi fost un dezastru pentru noi, căci cel mai apropiat spital se afla la câteva sute de kilometri. Din fericire, inhalatorul a fost de ajuns, de data asta. Am mai așteptat puțin, până l-am auzit pe Răzvan că respiră corect și am adormit liniștiți.'

De asemenea, nu este pentru prima dată când Răzvan Fodor trece prin momente dificile din cauza astmului. Într-o altă situație, când a făcut o criză de astm, prezentatorul TV a fost transportat la spital. 

„Altă dată, lucrurile au fost mai serioase: la o petrecere surpriză, unde sărbătorita era așteptată pe întuneric de toată gașca, soțu nu și-a dat seama că întreaga cameră e ticsită de flori. Când toată lumea a început să cânte „la mulți ani' și luminile s-au aprins, Fodorică de abia mai avea aer să ceară ajutor. L-au luat prietenii noștri și au fugit cu el la spital aproape inconștient. (…) Și de acasă am fugit de vreo două ori la Urgențe în pijamale: o dată, de la prea mult rozmarin într-un preparat, a doua oară, de la un vin bio, de țară (în cazul vinului, se pare că a fost din cauza histaminei)', a povestit Irina Fodor pe blogul personal. 

Citește și:
Nicole Cherry, dezvăluiri în lacrimi despre regretele din viața ei: „Nu a apucat să mă vadă în postura de mamă’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people