Deși este un actor faimos, Ben Affleck are nevoie de ajutor pentru a-și găsi o iubită, acesta apelând la ajutorul unei aplicații de dating. Nu, nu este vorba despre Tinder, ci Raya.
Potrivit declarațiilor făcute de Patti Stranger, cunoscută pentru aparițiile din emisiunea Millionaire Matchmaker, actorul este foarte activ pe această aplicație. „Este pe Raya. L-am văzut de un milion de ori pe Raya.'
Ben Affleck a recunoscut în octombrie 2019 ca folosește Raya, o aplicație privată lansată în 2015. Dincolo de posibilitatea de a găsi o persoană potrivită, membrii acestei aplicații pot avea și numeroase oportunități în industria de divertisment.
Patti Stranger i-a oferit și câteva sfaturi actorului în vârstă de 47 de ani. „El trebuie să își dea seama că alege mereu femei de 20 și ceva de ani cu care se plictisește ușor. Trebuie să găsească pe cineva la mijloc, care are o latură maternă, dar totodată știe cum să se descurce cu el… Nu a găsit încă o fată care să-i facă față. Aș spune că are nevoie de o persoană între 38-40 (de ani).'
Ben Affleck a fost destul de apropiat de fosta iubită, Lindsay Shookus, aceasta fiind prima relație serioasă pe care actorul a avut-o după despărțirea de Jennifer Garner. Aceștia și-au făcut publică relația în 2017, însă s-au despărțit în august 2018.
După această despărțire, Ben Affleck a avut nevoie de intervenția fostei sale soții, Jennifer fiind cea care l-a dus pe actor la un centru de reabilitare pentru a-și trata problemele cu alcoolul.
„Există un motiv pentru care el s-a căsătorit cu Jennifer Garner… ea îi este ca o mamă lui', a explicat Patti în podcast-ul Us Weeklys „Hot Hollywood'. Aceasta i-a fost mereu alături în momentele dificile, deși s-au separat.
Actorul i-a mulțumit mereu fostei sale soții, el postând un mesaj pe Facebook în care i-a transmis cât de recunoscător este pentru tot ce a făcut: „Sunt norocos să am iubirea familiei mele și pe cea prietenilor, inclusiv pe cea a lui Jen, care m-a sprijinit și a avut grijă de copii în timp ce eu am făcut ce trebuia. Acesta este primul din mulți pași pe care îi voi face pentru o recuperare pozitivă.'
Citește și:
Ben Affleck vorbește sincer despre dependența de alcool și reabilitare
Foto: Arhiva Revistei ELLE