Mira a oferit detalii despre procedura chirurgicală prin care a trecut recent.
Mira este una dintre cele mai populare și apreciate artiste din România. De-a lungul carierei sale, și-a construit un renume solid în industria muzicală datorită carismei, talentului și sincerității sale, atrăgând o mulțime de fani devotați. Aceștia îi sunt mereu alături și primesc cu interes toate gândurile pe care le împărtășește. Recent, cântăreața a dezvăluit că a trecut printr-o operație pe care o plănuia de ceva timp și nu a ezitat să ofere detalii.
Artista este foarte activă pe rețelele sociale, unde își împărtășește atât momentele frumoase din viață, cât și pe cele mai dificile. Recent, Mira le-a povestit fanilor despre intervenția chirurgicală la nivelul ochilor. Mira s-a confruntat mult timp cu probleme de vedere și a dorit cu ardoare să renunțe la ochelari.
„Mie nu îmi vine să cred că m-am operat și astăzi este deja o zi de la operație. De astăzi eu nu mai port ochelari, adică nu îmi vine să cred. În sfârșit o să văd și eu la concerte mai mult de rândul doi. Deja la distanță văd bine de aproape e acum o problemă. (…) Acum aveți grijă ce scrieți că o să văd”, a transmis Mira pe contul ei de Instagram.
Cântăreața afirmă că operația nu a fost deloc dureroasă. Astfel, Mira este extrem de încântată că a avut curajul să treacă prin această procedură. Singurul inconvenient pe care l-a simțit a fost un disconfort minor în timpul intervenției, dar acesta a dispărut rapid. De asemenea, vedeta menționează că va avea vederea încețoșată pentru câteva zile, dar este recunoscătoare că va putea vedea clar din nou și nu va mai avea nevoie de ochelari.
Mira a împărtășit pe rețelele de socializare detalii despre operația pe care a făcut-o. Se simte bine și a explicat că, datorită picăturilor anestezice, nu a simțit nicio durere în timpul procedurii, doar o ușoară presiune. După operație, artista a simțit un mic disconfort și o ușoară usturime la ochi, însă aceste simptome au dispărut în mai puțin de jumătate de oră.
„Se pun picături anestezice, deci nu simți nimic, nicio durere în timpul intervenției.(…) Procedura asta pe care eu am făcut-o se numește Smile Pro. Am făcut procedura asta și mi-am dorit foarte mult să o fac pentru că este cea mai puțin dureroasă, e mult spus, pentru că nu doare deloc. În timpul intervenției se simte ușoară presiune iar după ce m-am operat am simțit vreo jumătate de oră o usturime mică și un mic disconfort, după care nu am mai simțit nimic, am rămas așa doar cu ceață pe ochi câteva zile. Asta este tot.”, a mai spus artista.
Prin urmare, artista a dorit să împărtășească toate detaliile cu fanii ei pentru a-i face mai conștienți de opțiunile pe care le au, în special dacă se confruntă cu probleme similare de vedere.
Foto: Instagram