Cei doi tineri au fost văzuți în timp ce se țineau de mână pe străzile din New York.
Millie Bobby Brown, actrița în vârstă de 17 ani din serialul Stranger Things și Jake Bongiovi, fiul cântărețului Jon Bon Jovi, formează cel mai nou cuplu de la Hollywood. Cei doi tineri au fost surprinși săptămâna trecută în timp ce se plimbam pe străzile New York-ului. Dacă până acum au existat doar zvonuri cu privire la relația lor, pozele surprinse de paparazzi confirmă că cei doi formează un cuplu. Aceștia au fost văzuți ținându-se de mână în timp ce se bucurau de o plimbare prin New York alături de cățelul lui Millie.
Ambii purtau ținute lejere, de vară, și măști de protecție. Actrița a ales un tricou alb și o fustă roz, pe care le-a asortat cu o pereche de balerini cu un imprimeu floral și o pereche de ochelari. În ceea ce îl privește pe Jake, acesta purta o pereche de pantaloni scurți în dungi, o cămașă cu mânecă scurtă, o pereche de pantofi sport și șosete lungi, albe. Însă, accesoriul care a atras atenția tuturor a fost geanta supradimensionată, în care se afla Winnie, cățelului iubitei sale.
În plus, la începutul acestei luni, Jake a postat pe contul său de Instagram o imagine în care se afla alături de Millie, pe care o descria drept „cea mai bună prietenă'.
Millie Bobby Brown a devenit cunoscută publicului larg mulțumită rolului său din serialul Stranger Things. A ajuns la un milion de follower-i în mai puțin de o zi (acum are peste 46 de milioane), a fost model pentru brand-uri ca Moncler sau Calvin Klein, a fost nominalizată la două premii Emmy, a apărut pe coperta celor mai importante reviste din lume, l-a întâlnit pe Obama și a făcut senzație la Jimmy Fallon Show cântând o piesă a lui Nicki Minaj. În tot timpul ăsta, copilăria și tranziția spre adolescență i-au fost imortalizate în film. Pentru rol a trebuit să se radă în cap, iar primul ei sărut a avut loc în fața camerei, pe platourile de filmare, cu partenerul ei de ecran.
Foto: Arhiva ELLE, profimedia