„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri ‘seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina'. Acesta este un pasaj din declarația oficială a Ducilor de Sussex, declarație dată publicității aseară.
După șocul inițial – se pare că nimeni din Familia Regală Britanică nu cunoștea planurile celor doi – mulți au început să se întrebe ce înseamnă din punct de vedere financiar această decizie, dar și declarația lor.
În ciuda numeroaselor glume și comentarii apărute pe rețelele de socializare despre Meghan Markle care ar trebui să își reia cariera de actriță pentru a-și susține financiar familia, ne pare rău să îți spunem, dar este foarte puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, însă nu imposibil.
Cu toate aceastea, declarația celor doi indică o mare schimbare din punct de vedere finaniciar. În acest moment, Ducii de Sussex nu au niciun venit, mai mult decât atât acest aspect este interzis prin lege. Acest lucru este publicat și pe pagina oficială a Sussex Royal unde scrie: „Conform structurii actuale și a aranjamentelor financiare, lor le este interzis sub orice formă să aibă un venit financiar'.
Acest lucru nu se aplică însă tuturor membrilor familiei regale. Spre exemplu, Prințesa Beatrice poate avea un job din care să obțină un venit. Site-ul Ducilor de Sussex mai precizează că: „există un precedent în această structură care se aplică și altor membri ai Familiei Regale care susțin Monarhul și care au job-uri full time, în afară de angajamentele față de Casa Regală'. Cel mai probabil acesta este modelul pe care Ducii de Sussex intenționează să îl aplice în continuare.
În prezent veniturile Ducilor de Sussex provin din două surse: The Sovereign Grant, achitată din banii contribuabililor britanici (care acoperă 5% din costurile anuale ale celor doi), însă marea parte a veniturilor provine de la Ducatul de Cornwall, care este condus de tatăl lui Harry, Prințul Charles. Ducatul de Cornwall este o proprietate privată a Familiei Regale Britanice, scutită de impozite și înființată în 1337 pentru a oferi un venit moștenitorului tronului. Ducatul din Cornwall deține și exploatează terenuri în zone rurale și urbane, mai multe insule și cabane de închiriat în locuri precum Țara Galilor și Cornwall. Spre exemplu, rapoartele din 2017 au arătat că Prințul Charles a obținut venituri de 21,7 milioane de lire sterline din proprietate, o bună parte fiind împărțită între cei doi copii ai lui, Prințul Harry și Prințul William.
Pe scurt, Prințul Harry și Meghan Markle vor avea în continuare un venit – chiar substanțial -, căci până în acest moment nu există niciun indiciu că Prințul Charles va refuza să le mai acorde ajutor financiar celor doi.
În plus, renunțând la Grantul Suveran care le interzice orice altă sursă de venit, Meghan și Harry au posibilitate de a alege orice altă metodă prin care să se susțină financiar. Dacă ar fi să judecăm sceptic, independența financiară pe care cei doi și-o doresc și la care aspiră înseamnă în acest moment doar renunțarea la Grantul Suveran, adică cei 5% din cheltuielile lor anuale. Hmmm…
În primul rând ar trebui precizat că cei doi au o avere estimată la 45 milioane de dolari, deci cu siguranță nu vor duce dorul banilor veniți de la Guvernul britanic. Și, dacă ar fi să ne uităm la alte cupluri cu însemnătate istorică (aka Familia Obama sau Familia Clinton), cei doi ar putea obține o sursă impresionantă și numai din acceptarea unei oferte de a scrie o carte. Familia Obama a primit impresionanta ofertă de 65 de milioane de dolari pentru a scrie două cărți autobiografice și, dacă ne luăm după popularitatea cuplului britanic, cu siguranță aceștia ar putea obține mult mai mult.
O altă posibilă sursă de venit o constituie aparițiile la diverse evenimente sau conferințe. Liderii de top primesc sume incredibile pentru aceste discursuri, unele depășind chiar și 200.000. de dolari pe apariție. Nici posibilitatea de a obține venituri dintr-un nou documentar nu este de neglijat. Popularitatea de care s-a bucurat documentarul Harry & Meghan: An African Journey este o dovadă a faptului că cei doi ar putea apărea mai des pe ecrane, iar un aranjament financiar le-ar aduce cu siguranță venituri impresionante.Hello, Netflix!
Așa cum probabil știi, Meghan Markle a fost declarată cel mai puternic influencer regal în domeniul modei, așa că nu ar trebui să ne mire dacă vom avea ocazia să achiziționăm în curând piese vestimentare semnate de Ducesa de Sussex. Nici colaborarea cu Vogue UK nu trebuie neglijată, cine știe, poate vom citi în mod regulat articole scrise de Ducesă. Aceasta nu este străină de ceea ce înseamnă conținut editorial, să nu uităm că ea a avut un blog de lifestyle pe care l-a închis în momentul în care a fost anunțată logodna cu Prințul Harry.
Și acestea sunt doar câteva exemple care ar putea sta la baza obținerii independenței financiare pe care cei doi și-o doresc. Ce avere vor avea la sfârșitul lui 2020? Rămâne de văzut însă ne permitem un prognostic: minim dublu față de cea din acest moment!
Citește și:
Declarația oficială a Reginei Elisabeta a II-a după ce Meghan Markle și Prințul Harry au anunțat că renunță la statutul lor regal
Foto: Arhiva Revistei ELLE