Miley Cyrus îi mulțumește lui Liam Hemsworth pentru cele mai frumoase zile din viața ei, într-un mesaj emoționant de dragoste

Miley Cyrus și Liam Hemsworth sunt mai fericiți pe zi ce trece, iar mesajul lui Miley pentru ziua de naștere a soțului său este dovada.

Miley Cyrus îi mulțumește lui Liam Hemsworth pentru cele mai frumoase zile din viața ei, într-un mesaj emoționant de dragoste

Miley Cyrus și Liam Hemsworth sunt mai fericiți ca niciodată. De ziua soțului său, Miley a pus în scris toate lucrurile pe care le iubește la Liam, printr-o rară postare personală pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

HBD 2 Da Hubz

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe


„Când ne-am întâlnit aveai 19 ani, astăzi ai 29. Mă gândeam că aș putea să împart câteva dintre lucrurile mele preferate despre bărbatul meu preferat în onoarea acestei zile foarte speciale”, a început Miley mesajul. „Modul în care mă privești, modul în care ne privești câinii, purceii, caii, pisicile, peștele. Modul în care ne privești familia, prietenii, străinii, viața, modul în care privești oceanul și modul în care nu te grăbești”, a continuat artista.

Miley pare să-i iubească și obiceiurile mai puțin plăcute, cele pe care alte cupluri nu le-ar găsi tocmai încântătoare. „Iubesc șosetele murdare aruncate pe podea, asta înseamnă că ești acasă. Iubesc să merg la o petrecere oarecare și să-mi amintesc că majoritatea persoanelor sunt false și cât de norocoasă sunt să-mi împart viața cu cineva atât de real. Dacă lumea ar fi avut mai multă înțelegere pentru acest lucru nu am mai fi construit mai multe ziduri, ci poduri.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

HBD @liamhemsworth ❤️

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Miley Cyrus (@mileycyrus) pe

Miley Cyrus a concluzionat mesajul de dragoste și apreciere față de Liam Hemsworth cu fraza „Îți mulțumesc că mi-ai dăruit cele mai frumoase zile din viața mea.” Artista a postat și un video cu Liam în timp ce dansează și o fotografie în care apare alături de el, pe platourile de filmare ale „The Last Song”, care a debutat pe 13 iulie 2009. Luna trecută, cei doi s-au căsătorit în secret, având alături familia și prietenii apropiați.

Citește și:
Un fotograf al familiei regale britanice dezvăluie momentul în care a observat că mariajul dintre Prințesa Diana și Prințul Charles a luat sfârșit

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people