Miley Cyrus uimește prin aparițiile ei pe covorul roșu în ultima perioadă, iar cel mai recent aceasta a făcut un gest adorabil pentru soțul ei, Liam Hemsworth.
Miley Cyrus, în vârstă de 26 de ani, a venit singură la premiera filmului „Isn’t It Romantic” în care joacă și soțul ei, Liam Hemsworth, ea ținându-i locul acestuia, actorul având probleme de sănătate.
Artista a purtat o ținută Maison Valentino, iar apariția ei a atras toate privirile. Miley a sosit singură și la Premiile Grammy, o sursă dezvăluind pentru E! News că Liam are pietre la rinichi. El a fost nevoit să stea în spital o noapte, Rebel Wilison spunând că a primit și un mesaj de la el, actorul lipsind duminică și de la un eveniment de presă: „Ne-a dat mesaj dimineața aceasta – el a stat în spital peste noapte, deci sperăm să fie bine.”
Deși gestul lui Miley este unul adorabil și emoționant, mesajul și imaginele postate pe Instagram sunt cele care au atras atenția tuturor.
„Sunt atât de mândră de soțul meu atrăgător și de noul lui film #IsntItRomantic. Din nefericire el nu a putut veni la premieră din cauza unor probleme de sănătate… dar își revine și are nevoie de timp de odihnă/vindecare. Este dificil pentru artiști să se pună pe primul loc, înaintea proiectului, dar de data asta a fost crucial… Sunt mândră să îl reprezint pe el și munca lui incredibilă. Sunt atât de fericită să îl văd strălucind în această comedie! El este cel mai amuzant om pe care îl cunosc, iar lumea are ocazia să îl vadă pe Liam așa cum îl văd eu în fiecare zi… cea mai norocoasă!”
În descrierea unei alte imaginii, Miley face și un comentariu despre talentul lui Liam de a cânta la saxofon, indicând că actorul îi oferă clipe minunate, aluzie la viața lor sexuală. Mesajul ei i-a amuzat pe fani, care i-au scris în nenumărate comentarii că este cea mai bună descriere pe care o putea alege.
View this post on Instagram
Liam Hemsworth i-a mulțumit lui Miley că a fost prezentă la eveniment în locul său: „Îmi pare rău că nu am putut ajunge la premiera @isntitromantic în seara aceasta. M-am luptat cu câteva probleme de sănătate în ultimele zile. Noroc că am alături cea mai bună parteneră care să mă reprezinte! Îți mulțumesc pentru sprijin! Sper că vă place filmul! Este comedia perfectă de Valentine’s Day dacă nu aveți altceva de făcut!”
Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au căsătorit în decembrie 2018, în cadrul unei ceremonii secrete. Cei doi s-au cunoscut în 2009, ei jucând împreună în „The Last Song”. Aceștia s-au despărțit de mai multe ori în această perioadă de timp, însă în 2016 cei doi s-au logodit din nou, iar relația lor pare mai fericită ca niciodată.
Foto: Arhiva Revistei ELLE