Mila Kunis îi ironizează pe Ashton Kutcher și Reese Witherspoon în urma unor fotografii „ciudate” de pe covorul roșu, la premiera noului lor film Netflix.
Mila Kunis a făcut o glumă pe seama soțului ei, Ashton Kutcher, și a colegei sale de filmare din Your Place or Mine, Reese Witherspoon, pentru pozele ciudate de pe covorul roșu la premiera filmului lor Netflix. Witherspoon a declarat în timpul apariției sale la emisiunea Today With Hoda & Jenna că Mila i-a trimis un e-mail, spunându-le că arată ciudat împreună pe covorul roșu.
Pozele de la premiera din Los Angeles au arătat o distanță evidentă și ciudată între Witherspoon și Kutcher, care și-au ținut mâinile departe unul de celălalt. Reese a spus că a râs de gluma făcută de soția actorului și a numit-o „doar distracție”.
„Mila chiar ne-a trimis un e-mail aseară. Ea spune: ‘Arătați atât de ciudat pe covorul roșu împreună””, a dezvăluit Witherspoon în timpul apariției sale de luni la emisiunea „Today With Hoda & Jenna”.
Actrița din Morning Show a mai precizat că o cunoștea pe Mila Kunis, în vârstă de 39 de ani, cu mult înainte ca ea și Ashton Kutcher să se întâlnească. Astfel, actrița s-a bucurat enorm când a ajuns să îl cunoască și pe actor, care se potrivește perfect cu partenera sa.
„Sunt mai bună prietenă cu Mila pentru că o cunoșteam de foarte mult timp. A fost amuzant să-l cunosc și pe partenerul ei pentru că o iubesc de atât de mult timp.”, a explicat Witherspoon.
În ceea ce privește pozele de pe covorul roșu, Reese a precizat că, deși acestea au părut „ciudate”, nu a existat niciun moment jenant cu Ashton pe platoul de filmare atunci când trebuiau să joace interesele amoroase ale celuilalt. Witherspoon a vorbit, de asemenea, despre cât de încântată este să joace în primul ei film Netflix, iar colegul ei de platou i-a făcut experiența mai plăcută.
„Este atât de profesionist. Este cel mai amuzant tip. Vreau să spun, atât de caraghios. Ne-am distrat atât de mult și de fiecare dată când purta o ținută amuzantă îi trimiteam un mesaj Milei, de genul: „Ce poartă?”.”, a mai declarat vedeta.
FOTO: Arhivă ELLE