Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, a făcut declarații inedite despre cariera ei actuală. Ce a dezvăluit artista?
K-Pital a fost una dintre cele mai apreciate formații din România. Mihaela Rodica Marinache sau pe numele ei de scenă Miki, a făcut parte din trupă din 1999 și până în 2002, când a ales să își consolideze o carieră solo. Cât timp a fost în proiectul muzical K-Pital, alături de Vlad Gheorghiu și Alex Cernahoschi, Miki a lansat împreună cu ei trei albume, și anume „Vibrații”, „Hei!” și „Senzual.” În cariera ei solo, artista a scos pe piață tot trei albume, fiind vorba despre „Miki”, „Jumătate” și „Labirintul inimii.”
În cazul în care te întrebai cu ce se mai ocupă astăzi Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, află că nu a renunțat la muzică. Cântăreața activează și în prezent în domeniul artistic și este mândră de cariera ei. Artista povestea în 2022 că se regăsesc în repertoriul său și piese din folclorul autentic, iar când are show-uri, cântă acompaniată de un taraf.
În ciuda faptului că acum este o prezență discretă și nu mai apare atât de des în lumina reflectoarelor, Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, a făcut acum ceva timp declarații despre viața și activitățile ei.
„Foarte bine fac! Adevărul e că la TV am venit mai rar, dar viața mea este la fel, cu cântec. Eu cânt, din asta trăiesc! Azi dimineață m-am trezit foarte bine, dar, de obicei, eu nu-mi pun ceasul să sune, pentru că nu am copii, am doar animăluțe. Mă trezesc pe la 9 dimineața, mic-dejun, cafea, toate cele și depinde ce activități am în ziua respectivă”, a spus Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, în cadrul unui interviu pentru Star Matinal, citată de spynews.ro.
Deși nu mai face parte din trupa K-pital de mulți ani și a avut și o pauză în ceea ce privește aparițiile publice, Miki este încântată de faptul că nu a lăsat deoparte cariera din muzică.
„Nu mai sunt de mult timp la K-Pital. Aşa m-a cunoscut lumea şi chiar îmi pare foarte bine. Eu sunt Miki, aceeaşi. Mi-am schimbat culoarea părului. Acum am trupă live. Am făcut o pauză de la monden. Eu din muzică trăiesc, nu aveam cum să stau deoparte. Am fost la petreceri private, nu am mai ieşit public. Cânt şi cover-uri, şi populară, de toate. Am trupă live”, spunea Miki în urmă cu câțiva ani în emisiunea „Xtra Night Show.”
Pe 10 iunie 2021, Miki de la K-Pital s-a cununat civil cu partenerul ei, Răzvan Constantinescu, după 18 ani de relație. Evenimentul a avut loc în comuna Crevedia, Dâmbovița și a fost unul discret. Alături le-au fost doar nașii, pe care artista și partenerul ei îi cunosc de mai mulți ani.
În luna septembrie a anului 2019, Miki și Răzvan Constantinescu s-au căsătorit religios în urma unei împrejurări în fața căreia au fost puși, fiind la vremea respectivă nași de cununie pentru prietenii lor.
„El mi-a dat inelul de logodnă din primul an, de când ne-am cunoscut. Nu cred neapărat într-o bucată de hârtie semnată, dar am vrut să facem faza asta cu preotul, că zic că e bine în fața lui Dumnezeu. Relația noastră durează de atâția ani pentru că suntem sinceri unul cu celălalt, pentru că ne iubim și pentru că avem aceleași preocupări, mergem prin vacanțe, ne place să avem prieteni, iubim animăluțele”, a declarat Miki pentru Click!
Foto: Instagram