Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, a vorbit deschis despre momentele grele din cariera ei.
K-Pital a fost una dintre cele mai apreciate formații din România. Mihaela Rodica Marinache sau pe numele ei de scenă Miki, a făcut parte din trupă din 1999 și până în 2002, când a ales să își consolideze o carieră solo. Cât timp a fost în proiectul muzical K-Pital, alături de Vlad Gheorghiu și Alex Cernahoschi, Miki a lansat împreună cu ei trei albume, și anume „Vibrații”, „Hei!” și „Senzual.” În cariera ei solo, artista a scos pe piață tot trei albume, fiind vorba despre „Miki”, „Jumătate” și „Labirintul inimii.”
În cazul în care te întrebai cu ce se mai ocupă astăzi Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, află că nu a renunțat la muzică. Cântăreața activează și în prezent în domeniul artistic și este mândră de cariera ei. Artista povestea în 2022 că se regăsesc în repertoriul său și piese din folclorul autentic, iar când are show-uri, cântă acompaniată de un taraf.
Miki, fosta solistă a trupei K-Pital, și-a deschis sufletul și a vorbit cu multă sinceritate despre greutățile pe care le-a întâmpinat în viața ei. În ciuda momentele dificile, artista este împlinită cu faptul că își câștigă existența din pasiunea ei, și anume muzica.
„Da, au fost și astfel de perioade, ca în viața oricui, nu neapărat a unui artist, dar am încercat să le depășesc cu un vibe pozitiv. În acele perioade din viața mea, eu consider că m-am dezvoltat personal foarte mult. Viața nu îți trimite nimic întâmplător, totul e să realizezi ce se întâmplă cu tine și să acționezi în consecință. La 16 ani am început să cânt, prin cluburi și restaurante, cu mult înainte să fiu în trupa K-pital. Mi-am câștigat existența din muzică, altceva nu am făcut, am mers la concursuri de muzică ușoară. Câștigam premii, îmi dădeau bani. Alții nu îmi dădeau, dar nu conta, acolo cum era. Trăiesc din muzică și mi-e foarte bine. Niciodată nu am stat pe tușă. Nu am apărut la televizor și nu am mai mers pe la petreceri, dar am evenimente. Nu am mai avut melodii pe radio pentru că nu am mai făcut. În pandemie nu au fost evenimente, dar am avut bani.”
De asemenea, artista și-a amintit de un moment foarte greu, atunci când a trebuit să urce pe scenă la scurt timp după ce a avut loc înmormântarea celei mai bune prietene.
„Da, se întâmplă, din păcate, și astfel de lucruri în meseria noastră. Îmi aduc aminte când a murit prietena mea cea mai bună, Ioana, și a trebuit să urc pe scenă imediat după ce am plecat de la înmormântarea ei… A fost crunt. Dar oamenii din fața mea, cei din public, nu aveau nicio vină, ei veniseră acolo să se distreze. Am avut un moment în timpul show-ului în care i-am dedicat o piesă și atunci am clacat, m-am așezat în fund pe scenă, am început să plâng, moment în care au venit și colegele mele, dansatoarele, lângă mine, a fost un pic penibil… Dar, după câteva momente, ne-am ridicat și am continuat spectacolul, din respect pentru public.”
Foto: Instagram