Mihai și Elwira Petre au avut motive de sărbătoare în familia lor. Fiica celor doi, Ariana, a împlinit 5 ani, iar coregraful și partenera lui de viață au marcat acest moment important.
Pe rețelele de socializare, Mihai și Elwira Petre au transmis o serie de mesaje emoționante pentru fiica lor, Ariana, care a împlinit recent 5 ani.
„Aș vrea să te vezi măcar o dată cu ochii mei. Poate atunci ai înțelege cât de mult te iubesc și cât de fericită mă faci 🤍 La mulți ani Ari!', a transmis Elwira Petre pe Instagram.
În ceea ce îl privește pe Mihai Petre, și el a postat un mesaj special, care a fost însoțit de o imagine cu Ariana.
„De 5 ani tată la puterea 2. La mulți ani, Ari! Te iubesc nespus!'
Mihai și Elwira Petre formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2001. În 2006, coregraful a cerut-o în căsătorie pe Elwira. În vara anului 2008 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Știrbey. Au împreună două fete, pe Catinca și Ariana.
Într-un interviu, cei doi au dat detalii despre circumstanțele în care s-au cunoscut.
„Relația noastră nu a fost dragoste la prima vedere, iar asta a contat foarte mult, cred eu. Ne-am întâlnit pentru că am vrut să dansăm împreună, iar scopul nostru era unul clar: să performăm. Avem amândoi ambiția în sânge și, când am văzut că și Mihai are aceeași dorință de a lupta pentru acest ideal, am rămas impresionată. Apoi, am descoperit că ne înțelegem pe mai multe planuri, iar după luni în care doar dansam împreună, am ajuns să simțim scânteia. Am știut că suntem foarte atrași unul de celălalt. A contat mult că ne-am cunoscut înainte destul de bine. Nu a fost dragoste la prima vedere, sinceră să fiu în primele luni nu ne înțelegeam deloc!', a declarat Elwira Petre în interviul acordat publicației VIVA!.
În urmă cu ceva timp, Mihai Petre a vorbit despre cum a început relația cu Elwira. Pasiunea pentru dans, pe care amândoi o împărtășesc, i-a adus împreună, cei doi cunoscându-se pentru prima dată în cadrul unei competiții care a avut loc la Chișinău. Accidentarea partenerei de dans de la acel moment a lui Mihai Petre a fost incidentul nefericit care avea să îi schimbe cursul vieții, după cum avea să se dovedească ulterior.
„Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză, ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru – în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut, eu rămăsesem fără partenera de dans, pentru că se accidentase, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca mine. Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu', a povestit Mihai Petre într-un interviu pentru A List Magazine.
Citește și:
Raluca Bădulescu, dezvăluiri neașteptate despre relația cu familia ei: „Nu există să le deranjăm când…’
Foto: Arhiva ELLE