Mihai și Elwira Petre, câștigătorii sezonului 4 Asia Express, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc și foarte mulți sunt curioși să afle care este secretul relației lor.
Mihai și Elwira Petre s-au cunoscut în 2001. În 2006, coregraful a cerut-o în căsătorie pe Elwira. În vara anului 2008 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Știrbey. Au împreună două fete, pe Catinca și Ariana.
Într-un interviu acordat recent, cei doi au dat detalii inedite despre căsătoria lor, dar și despre obiceiul pe care îl respectă cu sfințenie în fiecare an.
„Cred că respectul reciproc, comunicarea și înțelegerea celuilalt. Trebuie să faci asta, să asculți când comunici, mai ales, este foarte important să asculți, să fii atent la nevoile celuilalt. Asta funcționează la noi. Acum nu este o rețetă universal valabilă neapărat, dar pentru noi a mers. Și bineînțeles că, de când s-au născut fetițele, ele sunt o motivație în plus pentru noi în viața de zi cu zi, pentru noi ca cuplu.
Sunt multe ingrediente care spun eu că ne ajută să avem o relație frumoasă și să fim fericiți. Când apar copiii, întotdeauna timpul se limitează pentru că trebuie să le acorzi cât mai mult timp, însă avem grijă să ne plănuim viața în așa fel încât să nu neglijăm relația noastră.
În fiecare an facem cel puțin o vacanță doar noi doi, găsim timp pentru noi pentru a ieși din când în când. Ducem o viață normală, echilibrată, avem grijă și de noi. Noroc cu mama mea, care ne ajută, stă cu ele când este nevoie.', au declarat cei doi, într-un interviu acordat ego.ro.
Mihai și Elwira Petre, declarații despre al treilea copil
Elwira și Mihai Petre au recunoscut că s-au gândit și la posibilitatea de a avea un al treilea copil și nu exclud acest lucru deși în acest moment prioritatea lor este de a petrece cât mai mult timp alături de cele două fetițe pe care le au.
„Cu foarte mulți ani în urmă, eu îmi doream trei copii, dar cumva lucrurile s-au dilatat în timp. Mi-ar plăcea să mai avem, dar eu sunt foarte conștientă că timpul nu este în favoarea noastră. Mie mi-ar plăcea să fim cât mai mult timp lângă fetele noastre, iar dacă se întâmplă, ceea ce nu excludem, un nou membru în familie este binevenit! Dar, cu toate astea, suntem conștienți și de realitate', a declarat Elwira Petre într-un interviu acordat publicației Viva!.
Citește și:
Andreea Ibacka, declarație inedită despre soțul ei: „Mi-ai mâncat tinerețile’. Cum i-a răspuns Cabral
Foto: Instagram