Mihai Petre, emoționat până la lacrimi. Coregraful a petrecut Ziua Tatălui la școala fiicei sale, Catinca: „M-a bușit plânsul”

Mihai Petre a izbuncit în lacrimi la școala fiicei sale mai mari, Catinca, în momentul în care a citit o scrisoare emoționantă de la ea.

Mihai Petre și soția lui au o familie superbă, iar cele două fiice ale lor cresc pe zi ce trece.Coregrafulse mândrește de fiecare dată cu fetițele lui și nu ratează vreo ocazie în care să arate cât este de fericit și recunoscător pentru familia pe care o are. Cu toate că are un program încărcat, iar proiectele se derulează rapid, juratul de la Antena 1 găsește mereu timp pentru copiii lui.


Mihai Petre a izbucnit în lacrimi la școala fiicei sale, Catinca

Astfel, Mihai Petre a petrecut o zi plină de emoții la școala fiicei sale mai mari, Catinca. Elevii au sărbătorit Ziua Tatălui și le-au pregătit părinților câteva surprize. Momentele dintre copii și figurile paterne au fost încărcate de emoții, iar într-un final s-a lăsat cu lacrimi. Acesta a fost și cazul celebrului dansator, care a recunoscut că a plâns atunci când a citit o scrisoare de la fetița lui.

Printre rândurile scrise de Catinca se afla și un desen, care îl înfățișa pe el, cu zâmbetul pe buze, așa cum îl știu cu toții. Ba mai mult, acesta este ilustrat în timp ce exersa pași de dans, însă adevărata semnificație a imaginii l-a emoționat pe coregraf până la lacrimi.


„Ieri la școală cu Catinca am sărbătorit Ziua Tatălui. Iar m-a bușit plânsul citind scrisoarea de la ea. Aici în schimb zâmbeam pentru că m-a desenat dansând împreună cu ea, sub discobol, cu o cămașă larg deschisă, cum purtam odinioară pe la concursuri. Viața e frumoasă. Mulțumesc Catinca!', a scris câștigătorulAsia Expresspe contul său de Instagram.

Elwira și Mihai Petre, mândri de cele două fiice ale lor

Mihai Petre este foarte apropiat de fiicele lui, care sunt și cea mai mare mândrie a lui. Juratul de la Antena 1 are o relație foarte bună cu copiii și face tot posibilul, alături de soția lui, pentru a le oferi cea mai bună educație și un exemplu în viață. Perioada în care Mihai șiElwiraau fost plecați în „Asia Express' a fost cea mai dificilă întrucât, preț de câteva luni, au stat departe de fiicele lor.

Când vine vorba despre copiii lui, Mihai Petre are numai cuvinte de laudă. De asemenea, Elwira se emoționează de fiecare dată când vorbește despre fete și nu-și încape de fericire când este alături de ele. Cu câteva luni în urmă, aceasta a transmis un mesaj adorabil pe rețelele de socializare, pentru a marca ziua de naștere a fiicei sale.


„12.12.2012 o zi în care inima mea a crescut de milioane de ori când pentru prima dată te-am strâns în brațe. Și crește în fiecare zi când mă uit la tine, și nu se oprește. Mulțumesc copilul meu drag', spunea Elwira Petre în urmă cu câteva luni, în social media.

Citește și:
Delia, declarații inedite despre dorința de a deveni mamă: „Rămâne o portiță deschisă’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people