Mihai Petre împlinește astăzi 45 de ani, iar soția lui l-a surprins cu un mesaj emoționant.
Mihai Petre și-a sărbătorit ziua de naștere în compania familiei sale, iar soția sa, Elwira Petre, l-a emoționat cu un mesaj plin de iubire. Pe 28 martie, dansatorul a împlinit 45 de ani și s-a bucurat de prezența celor dragi. Pentru el, familia este mai presus de orice realizare în carieră, iar momentele importante sunt sărbătorite alături de cei dragi.
Cu această ocazie specială, Elwira Petre a scos din arhivă poze din tinerețe, surprinzând momente speciale alături de partenerul ei de viață. Cei doi sunt căsătoriți încă din anul 2008 și au strâns de-a lungul timpului numeroase amintiri frumoase împreună. Fiecare imagine îi aduce soției sale emoții puternice, rememorând cum a început povestea lor de dragoste.
Însoțind fotografiile, Elwira Petre i-a transmis soțului său un mesaj special plin de iubire, reușind să-i aducă un zâmbet pe buze. Chiar dacă timpul a trecut și anii au venit și au plecat, relația lor este tot mai puternică și mai solidă pe parcursul timpului.
„Mă uit pe poze vechi și nu-mi vine să cred cum galopează timpul. Și noi tot împreună 😁 La mulți ani, bărbatul vieții mele!”, i-a transmis Elwira Petre soțului ei.
Mihai și Elwira Petre s-au cunoscut în 2001. În 2006, coregraful a cerut-o în căsătorie pe partenera lui. Dansatoarea, născută în Polonia, era cunoscută deja pentru performanțele sale, fiind campioană națională de-a lungul timpului în mai multe tipuri de dans sportiv. În vara anului 2008 cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Știrbey. Au împreună două fete, pe Catinca și Ariana.
În cadrul unui interviu acordat recent, Mihai Petre a vorbit despre începutul relației cu Elwira, dar și despre lucrurile care îi leagă după 15 ani de căsătorie.
„Prima întâlnire a avut loc în Republica Moldova, chiar la Chișinău, acolo unde am făcut proba. Eu nu aveam parteneră, ea de asemenea și am făcut o probă pur și simplu să vedem dacă ne potrivim și se pare că ne-am potrivit foarte bine. (…) Eram într-o zonă, Gdansk se cheamă orașul mai mare, dar de fapt e o zonă în care trei orașe sunt unite Gdansk, Gdynia și Sopot. Acolo ne-am antrenat în primul an, acolo ne-am petrecut foarte mult timp și pot să spun că da, ăsta e locul care ne-a unit la început”, a declarat Mihai Petre pentru Playtech Știri.
În ceea ce privește ingredientele căsătoriei lor fericite, coregraful spune că „respectul este esențial și abilitatea de a-l asculta pe celălalt și de a fi atent la nevoile lui”.
Cei doi au o școală de dans, colaborând foarte bine din punct de vedere profesional, lucru care s-a putut observa și în cadrul emisiunii Asia Express.
„Cred că încercăm să ne echilibrăm cumva, pentru că avem perspective diferite deseori, dar întotdeauna cred că acesta este un plus pentru elevii noștri în primul rând”, a declarat Mihai Petre pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE