Mihai Budeanu de la 3 SUD EST a fost depistat cu coronavirus. Artistul este la terapie intensivă

Mihai Budeanu, unul dintre cei trei componenți ai trupei 3 Sud-Est a fost depistat cu coronavirus.

Mihai Budeanu de la 3 SUD EST a fost depistat cu coronavirus. Artistul este la terapie intensivă

Mihai Budeanu, unul dintre membrii celebrei trupe 3 SUD EST, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus, iar starea de sănătate a acestuia nu este tocmai bună.

Mihai Budeanu, în vârstă de 44 de ani, a fost internat inițial la Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID), dar în cursul zilei de joi, 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia.

„Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul spitalului de la Mangalia.

Şi medicii de la Medgidia au confirmat pentru aceeași publicație că starea de sănătate a pacientului preluat de la Mangalia este destul de delicată.

Potrivit Observatornews, artistul nu a fost intubat, însă a fost transferat la Medgidia pentru a putea beneficia de tratamentul cu plasmă și este atent supravegheat de mdici. „Greutatea îi îngreunează respirația”.

Rata de infectare în județul Constanța este de 5.97 la mia de locuitori, în timp ce la nivelul municipiului Constanța este de 9.11, fapt care a condus la decizia de carantinare a municipiului. Astfel, municipiul Constanța intră în carantină, de vineri, 20 noiembrie, de la ora 20:00, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a aprobat o hotărâre în acest sens.

„Măsura va fi luată ca urmare a depăşirii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în reşedinţa de judeţ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populaţia totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul Prefecturii Constanţa.

Până joi, 19 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 393.851 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 269.590 de pacienți au fost declarați vindecați.

Citește și:
Neti Sandu a fost depistată cu coronavirus

Foto: Pagina de Facebook 3 Sud Est

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people