Mihai Bendeac a lansat recent cartea "Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama", scrisă alături de mama lui, Emilia, iar toți banii încasați au fost donați spitalului Fundeni.
În urmă cu aproape două săptămâni, cartea scrisă de Mihai Bendeac și de mama sa, Emilia, abia ajungea la tipografie și urma să se vândă într-un număr-record de exemplare: 10.000 în mai puțin de 24 de ore. Cei doi autori au anunțat încă înainte de lansare că vor dona toate încasările din vânzarea cărții către cauze nobile.
Astăzi, la 13 zile de la lansarea oficială, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” este motivul pentru care spitalul Fundeni a primit o donație de 100.000 de euro din partea autorilor și editurii Bookzone, prin intermediul Fundației Metropolis, astfel spitalul poate să finalizeze renovarea secției de nefrologie pediatrică. „Dacă mama nu mi-ar fi dat acel impuls la începutul anului, această carte nu ar fi existat. Asta e cert. Per total, a fost muncă de câteva luni de zile și un efort care, la final, a meritat din plin. Mulțumesc editurii Bookzone pentru dedicare, pentru sprijin și pentru dovada de umanitate pe care au oferit-o donându-și, la rândul lor, toate veniturile. Împreună cu voi, cititorii, am atins, în primele două săptămâni, borna 100.000. Da, fraților! O sută de mii de euro donați! Mulțumesc celor care continuă să cumpere cartea și, totodată, sunt fericit că vă place”, a declarat Mihai Bendeac.
Codin Maticiuc este cel care a început demersul de a renova etajului 7 al Spitalului Fundeni, unde este secția de Oncologie Pediatrică, fiind un proiect în care e implicat încă din 2017, după ce a întâlnit o fetiță bolnavă de leucemie, Lăcrămioara, care în cele din urmă a murit. Renovările au început încă de la sfârșitul lunii august, iar Codin documentează pe conturile sale de socializare acest proces.
Codin Maticiuc a făcut și o postare pe contul său de Instagram, în care vorbește despre gestul lui Mihai Bendeac. „Cel mai mare giveaway de anul ăsta și cred că din istoria social media: o sută de mii de euro, cash. #hugegiveaway, senzațional, nemaivăzut și nemaiîntâlnit! Uimitor, efectiv n-o să vă vină să credeți! Cât ține giveaway-ul? Două săptămâni. Atât și nici o secundă în plus. Atât i-a trebuit lui Mihai Bendeac ca să vândă câte, Doamne iartă-mă, cărți a vândut el astfel încât să facă o plată astăzi de 100.000 de euro în contul fundației Metropolis pentru inițiativa mea de a renova spitale de stat la care el s-a alăturat. De astăzi cauza #spitalepublicedinbaniprivati este mai puternică cu 100.000 de euro, exact cât să am aripi să cutez a începe renovarea secției de nefrologie pediatrică.
Cu banii ăștia pot face chiar jumătate, cel puțin la ochi căci nu am un deviz. Da, v-am mai spus că Mihai donează toți banii încasați pe cartea lui, „Conversații cu mama” iar suma este atât de mare pentru că și editura lui, Bookzone, a renunțat la orice profit în favoarea acestei cauze sociale. Le mulțumesc atât lui cât și lor. Da, Mihai Bendeac este influencer deși el nici nu știe asta și nici nu i-ar plăcea să afle deci sper să nu citească aceste rânduri vreodată. Un influencer mare, unul care-și folosește „puterea” așa cum cred eu că trebuie folosită. Un influencer care astăzi a făcut și primul lui GIVEAWAY. Cel mai mare din istoria României. Nu vrea în schimb nimic. Nu vă cere să dați vreun like sau să urmăriți pe cineva. Vă cer eu să ne urmăriți în această aventură a renovării spitalelor publice ca să vedeți ce #FACEM cu banii. Lu’ Mihai nu îi mulțumesc că se supără”, a scris Codin Maticiuc pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Dacă vrei să contribui și tu, poți comanda cartea „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” de pe site-ul Bookzone.ro.
Foto: PR, Instagram Mihai Bendeac