Michelle Williams s-a despărțit de soțul ei, Phil Elverum, după câteva luni de căsătorie

Actrița Michelle Williams a anunțat oficial că s-a despărțit de soțul ei, Phil Elverum, după numai câteva luni de căsătorie.

Căsătoria dintre Michelle Williams și Phil Elverum a ajuns la final. Actrița în vârstă de 38 de ani și muzicianul de 40 de ani s-au despărțit după numai câteva luni de când au anunțat că s-au căsătorit. Michelle a fost fotografiată recent fără verighetă, alimentând zvonurile cu privire la separarea de Phil Elverum.


„Michelle și Phil Elverum s-au separat la începutul acestui an', a declarat o sursă apropiată cuplului pentru publicația People. „A fost o despărțire amiabilă și cei doi au decis să râmână prieteni.

În luna iulie a anului trecut actrița Michelle Williams a dezvăluit pentru Vanity Fair faptul că s-a căsătorit în secret cu muzicianul și compozitorul Phil Elverum. Cei doi au avut parte de o ceremonie restrânsă într-o locație din munții Adirondacks, alături de câțiva prieteni apropiați, dar și de cele două fiice pe care le au din căsătorii anterioare.


„Felul în care mă iubește este felul în care vreau să-mi trăiesc viața. Îmi doresc să mă simt liberă. Îmi cresc fiica într-un mod prin care să se simtă liberă și în sfârșit sunt iubită de către cineva care mă face să mă simt liberă', declara atunci actrița.

În același interviu Michelle a vorbit cu multă afecțiune despre fostul ei soț, actorul australian Heath Ledger, care a decedat în urma unei intoxicații cu medicamente: „Niciodată nu am renunțat la dragoste. Întotdeauna îi spun Matildei: ‘tatăl tău m-a iubit înainte ca cineva să creadă că sunt talentată, frumoasă sau că am haine drăguțe’'.

Kim Ledger, tatăl lui Heath Ledger, a dezvăluit atunci pentru Sydney Morning Herald că întreaga sa familie este foarte fericită pentru Michelle Williams și se bucură că aceasta s-a căsătorit. Acesta a declarat că nu l-a cunoscut până acum pe soțul actriței, dar o va face curând, adăugând că „ea este foarte discretă și nu îmi place să fac prea multe comentarii despre ea, dar suntem foarte fericiți (pentru Michelle, n.r.)'.


Citește și:
7 lucruri pe care le-am aflat din documentarul istoric al lui Beyonce, Homecoming

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people