Michelle Williams a născut cel de-al doilea copil împreună cu soțul ei, Thomas Kail, fiind și al treilea copil al vedetei. Sâmbătă, actrița a fost văzută ținând în brațe un bebeluș în timp ce se plimba cu familia, în fotografii publicate în mediul online.
Williams părea extrem de fericită, dovadă fiind zâmbetul larg și împlinit. Actrița a fost surprinsă în timp ce își ținea bebelușul la piept, în timpul unei plimbări alături de familia ei. Îmbrăcată cu o ținută casual, cu un trenci verde închis, pantaloni negri, ochelari de soare și o geantă neagră de umăr, vedeta era foarte atentă cu cel mic în brațe. Michelle a fost văzută alături de soțul ei, Thomas Kail, și de fiul lor în vârstă de doi ani, Hart, sâmbătă, la New York.
Michelle Williams a născut
În timp ce actrița din „Dawsons Creek', în vârstă de 42 de ani, nu a anunțat încă niciun detaliu despre noul membru al familiei sale, cuplul l-a întâmpinat cel mic luna trecută, cel mai probabil. Michelle Williams a fost văzută ultima dată vizibil însărcinată în timp ce se afla la cumpărături la mijlocul lunii septembrie.
Cei doi mai au un fiu împreună, în vârstă de 2 ani, în timp ce actrița are o fiică alături cu regretatul partener Heath Ledger, Matilda, în vârstă de 17 ani. Williams a descris nașterea lui Hart pentru Variety, numind sosirea bebelușului „un memento că viața merge mai departe' în mijlocul pandemiei de coronavirus.
„Lumea în care am adus un copil nu este lumea în care am crezut că aducem un copil, dar copilul ignoră acest lucru. El experimentează bucuria nemărginită a descoperirii și fericirea unui cămin iubitor'. a declarat ea pentru revistă la vremea respectivă.
Citește și:
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 58 de ani: „Nu trebuie să fie un chin’
FOTO: Arhivă ELLE