Michelle Obama se adresează printr-o scrisoare propriei persoane de la începutul facultăţii

Michelle Obama a scris câteva sfaturi pentru versiunea sa din facultate, dar care pot fi luate în considerare de toate tinerele studente care nu au suficientă încredere de sine.

Michelle Obama se adresează printr-o scrisoare propriei persoane de la începutul facultăţii

Parte a seriei „Note to Self” a CBS News, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, şi-a adresat o scrisoare tinerei femei care era la începutul facultăţii. Michelle, care a debutat recent ca scriitoare a propriei biografii, „Becoming”, își începe scrisoarea amintindu-și de prima zi de facultate.

Dragă Miche, iată-te, în jacheta din jeans, cozi împletite, departe de acel mic apartament din partea de Sud a Chicago-ului. Ai intrat la una dintre cele mai bune universităţi din lume. Zâmbeşti, şi ar trebui să faci asta, ai muncit foarte mult ca să ajungi aici. Dar chiar şi acum, după ce ţi-ai îndeplinit acest obiectiv, încă nu eşti destul de sigură dacă aparţii locului şi nu îţi poţi scoate un lucru din minte „Sunt destul de bună?”.

Michelle continuă prin a evidenția o oarecare inferioritate din punct de vedere material, față de colegii ei. „Nu sunt mulţi copii aici care arată ca tine. Câţiva au ajuns în campus cu limuzina. Una dintre colegele tale este star de cinema, despre alta se zvoneşte că ar fi prinţesă. În timp ce tu ai fost adusă de tatăl tău, în sedanul familiei.

Ai crescut înconjurată de soul, jazz şi o dragoste profundă. Părinţii tăi te-au învăţat să-ţi păstrezi cuvântul şi să tratezi oamenii cu respect. Te-au încurajat să-ţi dezvolţi propria voce şi să o foloseşti. Acele lecţii sunt mult mai valoroase decât orice lucru material. Vei avea parte de ele mai târziu, dar nu îţi voi strica surpriza acum”.

Scrisoarea conține și o parte în care fosta Primă Doamnă vorbește în termeni de apreciere despre soțul ei, Barack Obama. „Îţi vei deschide inima unei persoane a cărei educaţie nu este şi este în acelaşi timp la fel ca a ta. Se lasă condus de idealuri înalte. Este cu picioarele pe pământ, bun şi absolut genial. Arată destul de bine, de asemenea. M-am gândit că vei aprecia asta. Siguranţa lui în privinţa drumului său se va simți ca o provocare pentru al tău. Vei învăţa că chiar şi cele mai fericite relaţii au nevoie de muncă, şi este perfect în regulă, este normal şi este ceea ce vă întăreşte parteneriatul.

Împreună veţi fi binecuvântaţi cu două fete perfecte care vă vor umple de o bucurie pe care de abia o veţi putea procesa. Tot te vei strădui să găseşti un echilibru între familie, cariera înfloritoare a soţului tău şi tu însăţi. Ai răbdare. Vei ajunge acolo.

Tot ceea ce ai muncit din greu – stabilitate, echilibru, încredere – vei simţi că este în primejdie. Vei fi atacată de oameni care nu te-au întâlnit niciodată. Vor încerca să te rănească pentru propriul lor câştig. Nu te coborî la nivelul lor, nu contează cât de satisfăcător ar fi sentimentul din acel moment. Ţine strâns acele valori pe care le-ai învăţat de la părinţii tăi.

Familia ta va face istorie, va distruge bariere şi va construi o imagine complexă a poveştii americane. Vei întâlni doi popi şi pe Regina Angliei. Oamenii vor umple stadioane ca să te asculte vorbind. Îți va fi uşor să te gândeşti că eşti ceva special. Aminteşte-ţi că sunt milioane de persoane care au crescut exact ca tine şi nu au parte de acest tratament în lumina reflectoarelor. Reflectă lumina asupra ei.

Sunt atât de mulţi oameni ca tine în lume, Miche. Tinere de culoare şi minorităţi de toate felurile, copii din clasa muncitoare din oraşe mari şi mici, oameni care se îndoiesc de propriile forţe, care nu sunt siguri că aparţin locului dar au atât de multe de oferit lumii. Împarte-ţi povestea cu ei, eşecurile şi succesele şi orice altceva. Arată-le că ai mai multă frumuseţe interioară decât pot vedea în acest moment. Aşa îţi vei răspunde acelei întrebări care te urmăreşte, cea care câteodată te va ține trează noaptea”.

Michelle Obama și-a încheiat scrisoarea încurajând tânăra care nu avea prea multă încredere în propriile forțe. „Eşti mai mult decât suficientă, Miche. Ai fost şi vei fi întotdeauna. Şi de abia aştept să vezi şi tu asta”.

Citeşte şi:
Melania și Ivanka au devenit foarte populare, însă nu în modul la care te-ai fi gândit

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people