MET GALA, eveniment considerat Oscarul industriei modei, reunește în fiecare an cele mai cunoscute personalități din cinematografie, muzică și, bineînțeles, modă.
După ce în 2020 evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, The Costume Institute a programat cea mai celebră strângere de fonduri pentru luna septembrie 2021 și a stabilit deja că următorul eveniment va avea loc în 2022, în prima zi de luni din luna mai, data obișnuită a petrecerii.
Expoziția de la The Costume Institute a fost gândită de data aceasta ca un spectacol în două acte. Prima lansare a avut locc oficial pe 18 septembrie 2021, a fost găzduită de Anna Wintour Costume Center și s-a concentrat pe designeri contemporani locali.
Cea de-a doua expoziție, In America: An Anthology of Fashion, își va deschide porțile pe 5 mai 2022 și va putea fi vizionată de public, în paralel cu prima parte, până pe 5 septembrie 2022. Centrată pe 300 de ani de istorie a țării, galeria se va desfășura în 21 de încăperi ale aripii muzeului destinată exclusiv Statelor Unite ale Americii, iar amenajarea interioară a fiecăreia va fi executată, conform viziunilor proprii, de diferiți regizori de film.
Pentru ediția care va avea loc pe 2 mai 2022 au fost aleși Blake Lively și Ryan Reynolds, alături de actrița Regina King, câștigătoare a unui premiu Oscar, și superstarul de pe Broadway, Lin-Manuel Miranda, iar președinții de onoare vor fi Tom Ford, Adam Mosseri și Anna Wintour. Cu siguranță ne vom putea bucura din nou de apariții spectaculoase și inedite, pe care nu le vom uita prea curând. De abia așteptăm!
Așa că, până la ediția din acest an, îți propunem o retrospectivă – cele mai memorabile și inedite apariții la Met Gala, în ultimii ani!
Foto: Arhiva Revistei ELLE