MET Gala 2021 worst dressed (GALERIE FOTO)

MET Gala 2021 worst dressed - lista celor mai nefericite ținute de la evenimentul fashion al anului e aici și, din păcate, le include pe unele dintre vedetele noastre preferate.

MET Gala 2021 worst dressed – pentru că, să fim serioși, cei mai mulți dintre noi așteaptă întotdeauna ca vedetele să facă un pas greșit (fie și din punct de vedere vestimentar) și să le critice ca și cum ar fi făcut cea mai mare și de neiertat gafă.


Ținem însă să îți spunem din start că lista noastră cu MET Gala 2021 worst dressed le include pe unele dintre celebritățile ale căror fane suntem de multă vreme. Cum este Serena Williams, căreia nimeni nu îi poate nega statutul de cea mai bună atletă a lumii, o excelentă apărătoare a drepturilor femeilor și a celor marginalizați, sau chiar statutul de persoană bine îmbrăcată, uneori. Dar cum nici măcar Serena nu le poate face pe toate, ea a aterizat pe lista noastră nu datorită capei spectaculoase Gucci, ci datorită salopetei din dantelă purtată pe sub, care nu îi face sportivei nici o favoare.


O altă apariție surprinzătoare pe lista cu MET Gala 2021 worst dressed este o figură pe care ne-am obișnuit să o vedem mereu în categoria best dressed, și anume Jennifer Lopez. Ținuta ei Ralph Lauren îi venea bine, se potrivea temei evenimentului, celebrând moda americană, dar ceva din rochia maro accesorizată cu o pălărie de cowboy maro și cu o centură din piele peste șolduri pare că nu s-a ridicat la strălucirea pe care o așteptăm în general de la Lopez. Cu siguranță, însă, ținutele memorabile și impecabile purtate pe covorul roșu de la Veneția săptămâna trecută vor face uitată curând această rochie.

O altă regină a covorului roșu, Isabelle Huppert, a ajuns în lista cu MET Gala 2021 worst dressed, deși rochia ei Balenciaga roșie pare în ton cu personalitatea sa – doar că sub luminile reflectoarelor catifeaua a arătat nefericit. Și în cazul iconicei Debbie Harry ceva nu s-a potrivit. Rochia ei Zac Posen, în simbolurile steagului american, a părut o interpretare prea literală a temei. Iar Simone Biles, ea însăși un simbol american, a fost de-a dreptul înghițită de rochia AREA, de altfel o rochie spectaculoasă, dar potrivită unei siluete mult mai înalte.


Citește și:
Gala MET 2021: apariții HOT pe covorul roșu (partea I)

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people