Miercuri, 24 mai, de la ora 20:30, pe PRO TV, are loc marea finală Survivor România 2023. După ce Alexandra Ciomag a fost nevoită să părăsească show-ul pentru că a obținut cele mai puține voturi din partea telespectatorilor, Carmen Grebenișan, Dan Ursa și Andrei Krișan au rămas cei care vor lupta în finală pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
Înainte de semifinală, soțul lui Carmen Grebenișan a transmis pe Instagram un mesaj emoționant pentru vedetă. Alex Militaru o vede pe partenera lui marea câștigătoare a show-ului de la PRO TV și speră ca acest lucru să devină realitate.
„În timp ce scriu mă gândesc cum ar vrea Carmen să o susțin. Ce și-ar dori să spun. Îmi aduc aminte tot ce am vorbit când a plecat și, deși ne doream să stea cât mai mult, recunosc că nu am avut atâta „tupeu' și curaj să ne imaginăm că va reuși să ajungă așa departe. Se gândea că nu voia să se facă de râs… își dorea să reziste măcar câteva săptămâni. E acel moment în care vreau să mulțumesc întregii echipe de producție de la @survivorromania.oficial pentru tot. Vreau să le mulțumesc pentru că au acceptat-o în emisiune și au ajutat-o să își împlinească acest vis. Îi mulțumesc lui @daniel.pavel.8 pentru că se poartă atât de uman cu toți concurenții și asta a fost de mare ajutor pentru ei. El încă nu știe, dar îi mulțumesc din nou și lui @andrei.krisan pentru cum a avut grijă de fete. Nu aș vrea să omit pe nimeni dintre Faimoși, Carmen s-a înțeles cu toată lumea și cu siguranță le va mulțumi și personal. Și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă pentru că ne-ați fost alături în aventură asta.'
În mesajul său, Alex Militaru a vorbit și despre comentariile negative primite de-a lungul competiției de soția lui.
„Am citit toate comentariile de aici și de pe pagina @survivorromania.oficial. Vă mulțumesc tuturor. Sunt oameni, nu mulți, care sunt voinici din fotoliu, din fața televizorului și care ar fi făcut mai bine decât Carmen, ar fi alergat mai repede, ar fi țintit mai bine, uitând că ea a spus de la început că nu e o fire sportivă. Carmen și-a dorit să meargă la Survivor ca lecție de viață și ca să viseze la marele premiu… nu suntem ipocriți. Nu e mereu cea mai bună pe traseu, dar mi-am dat seama că Survivor nu este doar despre a fi bun pe traseu, ci și despre a fi om. Merită Carmen să câștige „doar' cu această calitate? Sunteți alături de mine ca să o susținem? Fie ca „cel mai om' dintre supraviețuitori să câștige.'
De asemenea, Alex Militaru i-a mai transmis soției sale, Carmen Grebenișan, un mesaj de susținere pentru marea finală Survivor România.
„Confidențe de soț de creatoare de conținut. Nu e ușor… nu e nici greu, dar aș vrea să fie mândră de mine măcar jumătate din cât sunt eu. Nu sunt influencer, de aceea textele mele poate nu sunt atât de studiate, ci un pic mai directe: vă rog ajutați-mă să o susțin. Sunt atât de liniștit că la întoarcere, nu îi va fi rușine să citească toate mesajele primite de la voi sau să vizioneze toate emisiunile. Eu sunt subiectiv, e normal, dar sper că de acasă s-a văzut exact cum e ea: nu e falsă, nu e prefăcută, nu e șireată. Aceste 5 luni m-au ajutat și pe mine să o descopăr pe Carmensita survivora în situații pe care nu știu când am fi avut ocazia să le trăim. Am învățat că Survivor nu este numai despre a fi cel mai rapid sau cel mai bun țintaș… este despre a fi toate la un loc combinate cu „cel mai om.' Carmensita mea este cel mai OM. Așa că, să câștige cine considerați voi că nu v-a dezamăgit deloc! Eu sunt mândru de Carmen a mea de nu îmi încap în piele și vă zic sincer… când vine cred că o mai cer o dată ca să fiu sigur.'
Citește și:
Cum a apărut Gerard Pique alături de iubita lui, Clara Chia Marti. Imaginea a stârnit controverse pe social media
Foto: Instagram