Mesajul transmis de Nicole Poturalski, iubita lui Brad Pitt, naște controverse

Așa cum probabil știi deja, Brad Pitt are o nouă iubită în persoana modelului Nicole Poturalski, în vârstă de 27 de ani.

Mesajul transmis de Nicole Poturalski, iubita lui Brad Pitt, naște controverse

Relația dintre Brad Pitt și Nicole Poturalski se află în centrul atenției încă de la apariția primelor poze cu cei doi împreună și nu este deloc de mirare acest lucru.

Brad Pitt a reușit să surprindă pe toată lumea atunci când a fost fotografiat în compania lui Nicole Poturalski. Se pare că tânăra, în vârstă de 27 de ani, este căsătorită de opt ani cu Roland Mary, proprietarul restaurantului Borchardt, din Berlin, cu care are și un copil. Mai mult, cei doi au petrecut o vacanță romantică chiar în locul în care actorul s-a căsătorit cu Angelina Jolie în urmă cu șase ani.

Brad Pitt ar fi întâlnit-o pentru prima dată pe Nicole în august 2019, chiar la restaurantul soțului ei. Actorul se afla acolo pentru promovarea filmului Once Upon a Time in Hollywood. Ulterior, cei doi s-ar fi întâlnit în Los Angeles. În plus, au fost fotografiați împreună și la concertul lui Kanye West, care a avut loc în noiembrie 2019.

Nicole Poturalski a reușit să atragă atenția presei și cu cel mai recent mesaj postat pe contul ei de Instagram, cu atât mai mult cu cât în această perioadă au loc mai multe conflicte între Brad Pitt și Angelina Jolie pe tema divorțului și a procesului de custodie.

Deși mulți dintre cei peste 200.000 de fani care o urmăresc pe Instagram au remarcat cât de bine arată Nicole îmbrăcată într-o rochie mini accesorizată cu ochelari de soare și o geantă de mici dimensiuni, descrierea imaginii este cea care a atras atenția.

„Happy people dont hate (Oamenii fericiți nu urăsc – n. red)” este textul care acompaniază imaginea, alături de 3 simboluri în formă de inimă de culoare portocalie. Unii dintre fani au ținut însă să întrebe dacă descrierea imaginii are vreo legătură cu procesul de custodie în care este implicat Brad Pitt și care în ultima vreme s-a complicat.

 

View this post on Instagram

 

Happy people dont hate 🧡🧡🧡

A post shared by Nico (@nico.potur) on

Angelina Jolie a cerut recent descalificarea judecătorului privat care se ocupă de cazul divorțului ei de Brad Pitt, pe motiv că nu ar fi oferit destule informații privind legăturile sale cu unul dintre avocații actorului.

În noile documente legale obținute de USA TODAY, avocații lui Brad Pitt au reacționat la cererea Angelinei Jolie de a descalifica judecătorul John W. Ouderkirk, care a mai colaborat cu celebrul cuplu de câteva ori înainte – inclusiv a oficializat nunta lor din 2014 – cu numai două luni înainte de a începe procesul de custodie.

„Ținând cont de aceste acțiuni, cererea formulată de Jolie arată rea voință și disperare, nu mai vorbim de ignorarea intenționată a procedurilor legale ce ar putea duce la descalificarea personalului judiciar în cazul unui conflict legitim”, au precizat avocații lui Brad Pitt în documentele legale.

Jolie a depus un dosar la Curtea Supremă din Los Angeles în care susține că judecătorul John W. Ouderkirk ar trebui eliminat din dosarul său de divorț depus în 2016, findcă acesta nu a dat suficiente detalii în ceea ce privește restul de alte cazuri în care a fost implicat alături de avocatul lui Brad Pitt, Anne C. Kiley.

Angelina Jolie și Brad Pitt au format un cuplu timp de 12 ani și au fost căsătoriți timp de alți doi ani, până când Jolie a depus actele de divorț în 2016. Cei doi au 6 copii: Maddox, 19 ani, Pax, 16 ani, Zahara, 15 ani, Shiloh, 14 ani, și gemenii Vivienne și Knox, în vârstă de 12 ani.

Citește și:
Brad Pitt și Jennifer Aniston s-au reunit pe micile ecrane și avem prima imagine cu cei doi împreună!

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people