Mesajul transmis de Gina Chirilă după ce a fost surprinsă alături de fostul ei soț, Bogdan Vlădău

Gina Chirilă a fost surprinsă în compania lui Bogdan Vlădău, la ceva timp de când au anunțat oficial despărțirea.

Mesajul transmis de Gina Chirilă după ce a fost surprinsă alături de fostul ei soț, Bogdan Vlădău

Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au căsătorit în 2017, iar în 2020 au devenit părinți pentru prima dată. Au împreună o fetiță, pe nume Katia.

Acum ceva timp, au început să circule zvonuri conform cărora Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-ar fi despărțit, după ce modelul a șters aproape toate fotografiile de pe rețelele de socializare cu partenerul ei de viață. Gina Chirilă a fost cea care a confirmat despărțirea de partenerul ei, Bogdan Vlădău. În cadrul unui mesaj publicat pe contul personal de Instagram, ea a dezvăluit că decizia privind separarea lor a fost luată de comun acord și că se vor ocupa în continuare împreună de creșterea fiicei lor, Katia. 

„Am avut o poveste de iubire frumoasă, din păcate, uneori, drumurile ajung să se despartă. Așadar, eu și Bogdan am decis, de comun acord, să ne separăm. Am hotărât să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă, așadar vă rugăm să respectați acest lucru. Vom continua să ne susținem reciproc și să acționăm în direcția binelul copilului nostru”, se arată în mesajul transmis de Gina Chirilă. 

Recent, Gina Chirilă a fost surprinsă de paparazzi în compania lui Bogdan Vlădău. Cei doi au fost fotografiați în zona Primăverii din București. În imagini, se poate observa că modelul și fostul ei partener sunt implicați într-o discuție. Vezi AICI imaginile cu Gina Chirilă și Bogdan Vlădău. 

După apariția acestor imagini, există speculații potrivit cărora Gina Chirilă și Bogdan Vlădău ar mai fi acordat o șansă relației lor. Modelul a transmis un mesaj subtil pe rețelele de socializare, însă fără să confirme dacă ea și tatăl fetiței sale s-au împăcat. 

„Mai puțin înseamnă mai mult”, a scris Gina Chirilă pe Instagram. 

Invitați în urmă cu ceva timp la podcast-ul „Acasă la Măruță”, Gina Chirilă și Bogdan Vlădău au făcut dezvăluiri sincere despre unele dintre cele mai dificile momente întâmpinate din relația lor. Modelul a recunoscut că partenerul ei i-a fost infidel. Cu toate acestea, dragostea lor a fost mai presus, iar Gina Chirilă s-a hotărât să îl ierte pe soțul ei.

Vedeta a povestit că inițial a aflat despre infidelitatea partenerului ei, ca mai apoi acesta să îi recunoască. Deși a simțit să treacă peste acest moment și să îl ierte, Gina Chirilă a precizat că nu consideră că fetele mai tinere care o admiră ar trebui să îi urmeze exemplul, ci să facă ceea ce simt.

„Hai să fiu sinceră! Am trecut peste asta. Am iertat. Dar nu vreau să spun acum tinerelor care mă urmăresc și care mă iau drept un exemplu să facă asta sau să facă ca mine, ci să facă ce simt. Eu asta am simțit. Asta nu înseamnă că sunt un exemplu sau ele ar trebui să ierte. Am aflat și ulterior a venit Bogdan și am discutat. Am rezolvat-o matur, într-un final. A și rupt ceva apoi, să fim serioși. A fost nevoie de timp pentru a-și reclădi încrederea. Dar sentimentele nu s-au schimbat, asta m-a surprins și pe mine”, a declarat Gina Chirilă.

Despre acest subiect a vorbit și Bogdan Vlădău. Acesta a declarat că acel episod a fost ceva trecător, iar relația lor a devenit și mai puternică ulterior.

„N-a fost chiar așa de frumos, că eram mai mici, mai tineri, nu înțelegeam lucrurile ca acum. Eu eram destul de tulbure cu mine, așa. Nu eram ok. Și atunci când nu ești ok cauți liniștea și fericirea în exteriorul tău. A fost așa, ceva trecător. Eu cred că orice încercare grea te întărește și sudează cuplul poate mai bine”, a mărturisit Bogdan Vlădău în podcast-ul Acasă la Măruță.

Citește și:
Festivalul Internațional de Film de la Toronto 2024: cele mai spectaculoase ținute pe covorul roșu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people