Mesajul lui Alexis Ohanian pentru Serena Williams te va mișca până la lacrimi

Nu e un secret pentru nimeni că soțul tenismenei este și primul dintre suporterii ei cei mai înfocați. Însă mesajul lui Alexis Ohanian pentru Serena Williams postat pe Instagram după finala de la Wimbledon e cu adevărat emoționant.

Admirația lui Alexis Ohanian pentru Serena Williams ca soție, mamă, sportivă și femeie pur și simplu nu cunoaște limite, iar fondatorul Reddit nu se dă în lături de la a-și exprima sentimentele cu fiecare ocazie. Și chiar a avut o astfel de ocazie recent, după ce Serena a jucat iar finala de la Wimbledon.


Încă de la mijlocul celei de-a două săptămâni a competiției susținerea lui Alexis Ohanian pentru Serena Williams s-a văzut atât din prezența sa entuziastă din tribune, cât și de pe social media. Să meargă până la cutia poștală era o provocare epuizantă și dureroasă pentru această femeie în urmă cu doar nouă luni. Ce se întâmplă acum e cu adevărat remarcabil.’, scria el marțea trecută. Ohanian se referea la complicațiile de care a avut parte Williams după nașterea fiicei lor, Alexis Olympia. Cu toate că a suferit o intervenție chirurgicală după naștere, în urma căreia și-a revenit cu greu, și cu toate că participa abia la al patrulea turneu după aceste evenimente, și al doilea de mare slam, după Roland Garros, Serena Williams a reușit să ajungă în finala de la Wimbledon, lucru care nu se poate spune despre nici una dintre jucătoarele care ocupă acum primele locuri în clasamentul WTA.


Finala de sâmbătă, în care Serena a pierdut în fața lui Angelique Kerber, din Germania, este prima pe care atleta a jucat-o după nașterea primului ei copil, iar din tribune au aplaudat-o atât Kate Middleton și Meghan Markle, cât și campioanele sportului în care excelează, precum Billie Jean King, fondatoarea WTA, Conchita Martinez sau Martina Navratilova.

După ce Williams a pierdut finala, ea a felicitat-o pe adversara sa și a povestit că a jucat acel meci cu gândul la mamele din toată lumea care încearcă să împace viața de familie cu o carieră. Iar cuvintele de încurajare postate pe Instagram de Alexis Ohanian pentru Serena Williams arată și cât de important este rolul unui adevărat partener în acest demers.

La câteva zile după ce s-a născut fetița noastră, mi-am sărutat soția de la revedere înainte de operație și nici unul dintre noi nu știa dacă se va mai întoarce de acolo. Voiam doar ca ea să supraviețuiască – zece luni mai târziu, era în finala de la #Wimbledon. @serenawilliams va ridica un alt trofeu în curând – și îl are pe cel mai important dintre toate așteptând-o acasă – iar familia noastră știe că va câștiga multe altele. De abia începe. Și nu aș putea fi mai mândru.’


Citește și:
Serena Williams e o eroina, dar nu pentru ca arata bine dupa nastere

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people