Mesajul emoționant transmis de Jorge soției sale la aniversarea a 8 ani de căsătorie

Jorge se mândrește cu familia lui frumoasă și unită și împărtășește adesea cu fanii imagini și amintiri despre momentele frumoase.

Jorge, sau pe numele său real George Papagheorghe, are o familie numeroasă și toate motivele să se mândrească cu ea. Artistul o are pe Karina, fiica din căsătoria cu fosta soție, Alina Laufer, și pe David, băiatul pe care îl are alături de actuala parteneră, Ramona Prodea. Ramona are o fiică, pe nume Ilinca, din primul mariaj, pe care Jorge o consideră fiica lui.


Jorge dezvăluie foarte des pe rețelele de socializare din momentele pe care le petrece cu familia, dar și imagini alături de copiii lui, spre încântarea fanilor săi.

Artistul a ținut să sărbătorească alături de fanii de pe rețelele de socializare un moment foarte important pentru el, mai exact aniversarea a 8 ani de când el și soția lui, Ramona, s-au căsătorit. Alături de o imagine în care apare alături de Ramona, Jorge a povestit și o întâmplare amuzantă care a avut loc chiar în timpul nunții.


„Fix acum 8 ani, leșina în biserică la cununia religioasă…. a adunat-o nașul de pe jos. Eu îi dădeam palme, ea nimic. Copiii plângeau, lumea disperată… Arunc cu sticla de apă pe fața ei, se trezește și zice MACHIAJUL’……
Așa a început drumul nostru, cu tot felul de lucruri, unele haioase, altele frumoase și experiențe care ne-au ajutat să creștem împreună.
Multumesc @ramona_prodea pentru 8 ani magici, alături de copiii noștri minunați! Te iubesc!', este mesajul postat de Jorge pe contul lui de Instagram alături de imaginea pe care o poți vedea și tu mai jos.

Jorge a acordat recent un interviu publicației Libertatea în care a vorbit despre cum i s-a schimbat viața din cauza pandemiei și a făcut și unele dezvăluiri despre fiul său, David, care a împlinit recent 4 ani.

„Viața după pandemie e și mai frumoasă. Ne-am regăsit pasiunile și suntem și mai hotărâți să călătorim. Am petrecut timp cu copiii și am revenit și mai proaspeți la muncă. Dăm Bac-ul anul acesta cu Ilinca, Karina a terminat clasa a VI-a și David – grupa mică. Suntem pe toate categoriile de vârstă. Nu ne plictisim', a spus Jorge pentru sursa citată.


David e minunat. Are un simț al umorului foarte dezvoltat, dar vrea să și experimenteze sau să ne testeze limitele. Plânge la comandă când nu îi convine ceva, se distrează acasă și în parc, și cu mașinuțele, și cu păpușile. E cum vrea el să fie', a mai spus artistul.

De altfel, nu este prima dată când Jorge vorbește despre faptul că David, băiețelul lui în vârstă de patru ani, pe care îl are alături de actuala soție, Ramona, poartă rochițe și se joacă cu păpuși. Ba mai mult decât atât, artistul a publicat și o fotografie cu David în care este îmbrăcat într-o rochiță, ocazie prin care numeroși oameni au creat o controversă din asta și au considerat o problemă, fapt ce întărește din nou că trăim într-o societate puternic ancorată în steretipuri de gen.


Jorge a spus anul trecut în cadrul emisiunii „La Măruță' de pe Pro TV că și lui i s-a părut ciudat la început că băiețelul lui vrea să se îmbrace în rochițe și să se joace în păpuși. „Băiețelul nostru are aproape 4 ani și de câteva luni am văzut că el e foarte interesat în a se juca mai mult cu păpuși, vrea doar păpuși, rochițe, nu vrea mașinuțe, poartă bentițe. Inițial, și mie mi s-a părut puțin ciudat și am zis că băiatul meu trebuie să fie băiat. David mi-a demonstrat de la o zi la alta că eu gândesc greșit, că mentalitatea mea trebuie să se adapteze vremurilor noastre.'


„Intervenția nu are legătură cu sexualitatea băiatului meu și chiar dacă ar fi avut, la fel de bine aș fi intervenit și l-aș fi susținut în toate privințele. Ieri am realizat un lucru foarte important pentru mine ca părinte, faptul că pe mine David m-a convins să îl iubesc pe el cum vrea el să fie iubit și nu să îl iubesc așa cum vreau eu să fie el', a punctat Jorge.

Artistul povestește că în urmă cu 6 luni, băiețelul lui i-a spus că este fetiță. Inițial, Jorge spune că a luat-o ca pe o glumă. Ulterior, și-a dat seama că trebuie să își lase băiețelul liber să experimenteze. „Îl încurajez să fie liber, să fie cât mai detașat, să simtă încurajările mele, să simtă că vrea să fie ce vrea în viața asta', a afirmat Jorge pentru sursa menționată.


Jorge mai spune că își încurajează copiii să experimenteze și să exploreze și că el îi iubește oricum ar fi. „Sunt mult mai multe mesaje în care ne spun că suntem săriți de pe fix și că nu înțelegem că trebuie să-i punem copilului că el e băiat, nu fetiță. Ni s-a sugerat și un psiholog, dar noi mergem pe drumul nostru în a ne susține copiii să experimenteze, să exploreze. L-am dat și eu cu ojă pe David de foarte multe ori, i-am cumpărat bentițe cu codițe. Asta e realitatea. Îmi iubesc copiii așa cum sunt, nu așa cum vor alții să fie.'


Citește și:
Vacanța Elenei Gheorghe a fost absolut fabuloasă! Vezi imaginile!

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people