Mesajul emoționant transmis de Irina Fodor soțului ei, Răzvan, care a împlinit 48 de ani

Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz.

Mesajul emoționant transmis de Irina Fodor soțului ei, Răzvan, care a împlinit 48 de ani

Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Au împreună o fiică, pe nume Diana. Momentan, cei doi sunt departe unul de celălalt, iar asta pentru că prezentatoarea TV se află la filmările show-ului America Express.

Cu toate că se află departe de soț și familie, Irina Fodor a ținut să îi transmită un mesaj emoționant soțului ei, mai ales că acesta și-a sărbătorit ziua de naștere, Răzvan Fodor împlinind 48 de ani.

„Puștiule, te-am sunat și azi-dimineață, la prima oră, dar parcă nu-mi ajunge, așa că îți mai zic și aici:
La mulți ani fericiți, împliniți, sănătoși! 🎉🍾
Te iubesc de la capătul lumii și de mii de ori înapoi!!!❤️❤️În orice emisferă ne-am fi întâlnit, tot suflete-pereche am fi fost!😉😍
PS: Dacă nu te-aș fi cunoscut până acum și te-aș vedea pe stradă azi, mi s-ar pune iar pata pe tine, atât să știi!”, este mesajul transmis de Irina Fodor pe rețelele de socializare.

Cât timp Irina nu este în România, Răzvan Fodor este cel care se ocupă de responsabilitățile familiei. Recent, prezentatorul i-a transmis un mesaj soției sale, după ce a fost la un service auto pentru a schimba cauciucurile mașinii. Actorul își dorește ca partenera lui să se întoarcă mai repede acasă, însă va mai avea ceva de așteptat.

„Uite, mă, gărgărițo, am venit să-ți schimb cauciucurile de iarnă. Bine, în mijlocul verii, dar ți le schimb. O să ți-o și spăl, dar hai odată acasă că înnebunesc”, a transmis Răzvan Fodor pe Instagram.

Deși se află la distanță, Răzvan Fodor vorbește cu soția lui cât timp ea este la filmări. Prezentatorul a spus că se descurcă cu tot ceea ce are de făcut acasă și are parte și de sprijinul fiicei sale, Diana.

„Am de așteptat, undeva la sfârșitul lunii iulie de-abia se întoarce și până atunci eu am în grijă copilul, cățelul, purcelul, casa, mâncarea, educația, niște meditații și tot așa. Mă descurc și fii-mea deja e un pic mai mare, adică își face și ea foarte multe lucruri singură la 12 ani, dar, na, trebuie să o supraveghez… Cu Irina vorbesc în fiecare zi în funcție de fusul orar care este între noi. E prea la capătul pământului ca să o vizitez și nu am de ce pentru că ei acolo filmează, nu e distracție”, a spus Răzvan Fodor pentru Click!.

Fanii îi apreciază pe Irina și Răzvan Fodor pentru transparența cu care discută despre momentele plăcute și delicate din viața lor. Într-un interviu recent, Irina Fodor a vorbit despre căsnicia cu soțul ei și despre mici conflicte care apar din când în când în relația lor de cuplu.

„El este un om foarte pasional și uneori îi atrag atenția dacă își apără prea vehement ideile… fixe. Nu le-aș numi chiar reproșuri, mai degrabă pot să spun că umblu la reglajul fin. (râde) El a fost foarte sincer și deschis încă de la începutul relației noastre, așadar, am luat decizia că omul ăsta mi se potrivește perfect, cu bune și cu rele, în deplină cunoștință de cauză. 16 ani mai târziu, faptele îmi arată că instinctul a funcționat impecabil”, a declarat Irina Fodor pentru VIVA!.

Prezentatoarea a recunoscut că mai există unele mici conflicte în relația cu Răzvan Fodor, însă se mândrește cu faptul că familia ei este foarte veselă și ocolită de drame.

„Se râde mult în familia noastră, se râde chiar și când poate nu e neapărat de râs, dar așa ne-am învățat noi să trecem peste momente mai dificile. Normal că nu suntem tot timpul de acord, că mai apar mici conflicte, doar că ce ne face să găsim o cale de mijloc, întotdeauna, este faptul că niciunuia dintre noi nu îi pică bine să îl vadă pe celălalt supărat sau îmbufnat, iar asta tot din iubire vine și din faptul că ne pasă de partener. E drept însă că o ceartă cu adevărat serioasă nu a existat până acum. Sau poate nu am făcut-o noi serioasă”, a mai declarat Irina Fodor pentru sursa citată.

Citește și:
Suma exorbitantă pe care Christine Baumgartner i-o cere lui Kevin Costner pentru pensia alimentară a celor trei copii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people