Mesajul dur transmis de Smiley pe conturile sale de social media i-a luat prin surprindere pe fanii care îl cunoscut pe artist mai degrabă ca o figură blândă și împăciuitoare, atât de aparițiile sale în felurite emisiuni TV, cât și din postările sale obișnuite. De data aceasta, cântărețul le-a atras atenția celor care își pierd timpul lansând comentarii negative la adresa felului în care aleg să trăiască alți oameni.
Nu se știe clar ce anume a determinat mesajul dur transmis de Smiley pe Facebook, însă acesta a avut câteva lucruri de spus despre cei care comentează orice mișcare (mai ales a persoanelor publice) în necunoștință de cauză.
„Există atâția oameni care își pierd din existența lor să arunce cu injurii și să jignească semenii lor pe rețelele de socializare, să se certe, să își bată joc. Dacă ar înțelege că fiecare clipă pe pământ e o binecuvântare și o bucurie, poate nu ar mai pierde timpul degeaba. Poate s-ar înclina spre introspecție, spre bucurie, spre iubire, spre creație, spre visare, spre trăire cu adevărat. Până când?!', a fost mesajul dur transmis de Smiley.
Fanii artistului au reacționat imediat, mulți dintre aceștia dându-i dreptate lui Smiley. „Eu sunt o ciudată. Cred că toți suntem buni. Și cred că viața, uneori, ne face ne-buni și nebuni. Dar nu putem da vina pe viață – nici nu-i putem lăsa pe alții, mai ales pe cei din virtual, să aibă grijă de sufletul nostru. Eu cred că avem nevoie de o cură de reamintire că… suntem buni!', a răspuns o fană. Alții, însă, au fost mai acizi: „Dragă Smiley, când îți expui viața pe toate rețelele de socializare, trebuie să-ți și asumi asta. Sau vrei ca toată lumea să te placă pentru ce și de ce? Că ești tu Smiley?', a scris altcineva un comentariu la mesajul dur transmis de Smiley. Pe Instagram, Mihaela Rădulescu, Mihai Petre și Adda s-au grăbit să aplaude declarația artistului.
Citește și:
Cine este celebrul actor alături de care a fost surprinsă Mădălina Ghenea
Foto: Instagram