Mesajele transmise de Paula Seling după apariția știrii că ar fi divorțat în secret

Vestea că Paula Seling ar fi divorțat i-a luat prin surprindere pe fanii artistei.

Vestea că Paula Seling ar fi divorțat i-a luat prin surprindere pe fanii artistei, mai ales că aceasta era căsătorită de 17 ani cu Radu Bucura, cel care i-a fost și manager o lungă perioadă de timp și care s-a ocupat de activitatea artistică și concertele vedetei.


Momentan, nici Paula Seling și nici Radu Bucura nu au confirmat faptul că s-au despărțit, totul pornind de la un interviu recent în care cântăreața a dezvăluit că acum nu mai colaborează pe plan profesional cu Bucura și are un alt manager.

Cântăreața a transmis mai multe mesaje fanilor prin intermediul rețelelor de socializare, preferând să se concentreze pe aspectul profesional al vieții ei și promovând concertele pe care le are în următoarea perioadă.

„După o zi de repetiții, întâlniri și o grămadă de planuri, o binemeritată baie fierbinte e tot ce îmi doresc! O seară minunată, tuturor!
Nu uitați, 3 Noiembrie Palatul Național „Nicolae Sulac' Chișinău, concert aniversar 25 de ani de carieră!
Noapte frumoasă, caldă, înstelată! Vă iubesc!', a scris Paula Seling pe contul ei de Instagram.


Artista a dezvăluit că se află în Chișinău unde va avea loc concertul special care marchează cei 25 de ani de carieră, urmând a avea invitați speciali precum Monica Anghel sau Marcel Pavel.

„Gânduri, pregătiri, nerăbdare și imensă recunoștință. Vă aștept cu drag'., a mai scris Paula Seling.

Paula Seling s-ar fi despărțit de soț după o căsnicie de 17 ani

Într-un interviu acordat recent publicației Click, noul responsabil cu activitatea pe care o are Paula Seling, ar fi confirmat și faptul că aceasta a divorțat de Radu Bucura.

Noul manager al Paulei Seling: „Bună ziua. Radu nu se mai ocupă de activitatea profesională a Paulei Seling'
Reporter: „Dar cine se ocupă, dvs. sunteți noul manager?'
Noul manager al Paulei Seling: „Da, eu mă ocup acum'
Reporter: „Cum vă numiți?
Noul manager al Paulei Seling: „Cristian Stan'
Reporter: „Practic, de la divorț, Radu nu se mai ocupă de Paula Seling, corect?'
Noul manager al Paulei Seling: „Da, este adevărat, corect', a fost conversația pe care noul manager al artistei a avut-o cu unul dintre reporterii de la Click.

Radu Bucura a confirmat că nu mai colaborează profesional cu Paula Seling


Tot pentru aceeași publicație, Radu Bucura a confirmat faptul că nu mai colaborează cu Paula Seling, dar nu a dorit să facă niciun fel de comentariu cu privire la relația personală pe care o are în acest moment cu artista.

„Da, este adevărat, nu mă mai ocup de activitatea Paulei, Cristi Stan se ocupă de concerte și tot ce este nevoie. Găsiți numărul lui pe site, puteți să sunați acolo să aflați tot ce aveți nevoie cu privire la activitatea profesională a Paulei. În rest, nu sunt interesat să comentez alte detalii, nu o să discut viața personală, detaliile din viața privată rămân private', a mărturisit Radu Bucura.

Citește și:
Rihanna, prima apariție pe covorul roșu după ce a devenit mamă. Artista a strălucit alături de A$AP Rocky

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people