Membrul familiei regale britanice preferat de angajații palatului nu este cine te-ai fi așteptat

Trebuie să recunoști că măcar o dată te-ai întrebat cum sunt membrii familiei regale britanice în spatele ușilor închise.

Membrul familiei regale britanice preferat de angajații palatului nu este cine te-ai fi așteptat

Aparent, personalul angajat la Palatul Buckingham are și un preferat în acest și nu, nu este cel la care probabil te gândești, precum Prințul William, Prințul Harry sau Kate Middleton.

Conform spuselor lui Matt Smith, actorul din serialul „The Crown”, membrul preferat al personalului palatului este nimeni altul decât Prințul Philip. Cu siguranță nu te-ai fi așteptat la asta! „Dacă vorbești cu oricine din personalul palatului, Prințul Philip este cel pe care toată lumea îl iubește. Are o doză de rebeliune, dar și puțină obrăznicie în el. Cred că este foarte amabil și dechis în legătură cu multe lucruri cu tot personalul. Toată lumea îl iubește'.

Matt Smith a ajuns la această concluzie în timpul documentării sale pentru a interpreta rolul Prințului Philip, care acum are 97 de ani, în celebrul serial realizat de Netflix. Cel mai interesant lucru pentru mine este faptul că există o neînțelegere si o percepție greșită în legătură cu el', a spus Smith. În toată documentarea pe care am făcut-o, am găsit că este o persoană amuzantă, inteligentă și foarte populară. În casa regală este cel mai popular dintre toți.'

Prințul Philip s-a retras din atribuțiile impuse de casa regală în 2017 și a a păstrat o distanță față de acest lucru anul acesta, pentru a se recupera după o operație la șold. Însă, el a fost prezent la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle.

Citește și:
15 teorii ale conspirației despre familia regală britanică

Text: Iulia Braslasu
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people