Melania Trump stârnește din nou controverse din cauza alegerilor vestimentare

Intenționat sau nu, orice acțiune pe care o face Melania Trump și orice eveniment la care participă ajung în atenția lumii întregi.

Melania Trump stârnește din nou controverse din cauza alegerilor vestimentare

Și, dacă nu vorbim despre declarații neinspirate, atunci cu siguranță este vorba de alegerile vestimentare ale Primei Doamne a Americii.

La fel s-a întâmplat și cu ocazia participării la importantul eveniment State of the union care a avut loc zilele trecute. Ea a purtat o ținută bleumarin, în contrast cu aproape toate femeile care au participat și care au decis să poarte alb în semn de susținere a drepturilor femeilor.

Însă nu alegerea acestei culori a atras atenția. Este vorba de mănușile purtate de Melania Trump, sau, mai bine zis, de o singură mănușă.



Să fi fost vorba de o neatenție? De o gafă vestimentară? O declarație politică cu substrat? Sau o încercare absurdă de a-l imita pe Michael Jackson?

Reacțiile nu s-au lăsat mult așteptate, nici hohotele de râs, așa cum vei vedea mai jos.


Noi zicem că a fost totuși vorba de politețe, Melania preferând să îi salute pe cei prezenți fără a purta mănusă.

Citește și:
Melania Trump și-a schimbat culoarea părului, iar Internetul are deja o părere

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people