Melania Trump a declarat că are „lucruri mai importante de făcut' decât să fie pe coperta revistei Vogue, în ciuda faptului că alte prime doamne, printre care Jill Biden și Michelle Obama, au apărut în ultimii ani. Soția lui Donald Trump a adus critici dure la adresa Annei Wintour, editorul-șef al revistei.
Melania Trump, comentarii acide la adresa Annei Wintour
Melania Trump, în vârstă de 52 de ani, se pronunță împotriva Annei Wintour și a imperiului său Vogue, în cel mai recent interviu al său. Fosta Primă Doamnă a numit-o pe redactorul-șef „părtinitoare' atunci când a fost întrebată ce părere are despre faptul că nu a fost invitată să apară pe coperta popularei reviste de modă, deși alte prime doamne și personalități politice, precum Jill Biden, Kamala Harris și Michelle Obama, au pozat pentru această publicație.
Comentariul Melaniei a fost făcut atunci când a stat de vorbă cu Pete Hegseth pentru Fox Nation, în primul ei interviu de la plecarea de la Casa Albă.
„Sunt părtinitori și au simpatii și antipatii, și este atât de evident. Și cred că poporul american și toată lumea vede asta. A fost decizia lor, iar eu am lucruri mult mai importante de făcut, și am făcut-o la Casa Albă, decât să fiu pe coperta revistei Vogue.', a spus Melania despre faptul că nu a avut ocazia să fie pe coperta revistei.
Afirmațiile Melaniei despre Vogue vin la nouă luni după ce actuala primă doamnă, Jill Biden, a apărut pe coperta numărului din august 2021 al revistei. Deși soția lui Donald Trump nu a apărut pe copertă în timpul președinției lui, ea a apărut într-un pictorial în februarie 2005, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu omul de afaceri. Melania a pozat în rochia de mireasă pentru o serie de fotografii care au atras atenția.
Vogue nu i-a solicitat soției lui Trump să apară pe copertă în timp ce era la Casa Albă
Melania nu este singura primă doamnă republicană care nu a apărut pe coperta revistei Vogue în timpul mandatului. Laura Bush, Barbara Bush și Nancy Reagan au fost toate fotografiate pentru populara revistă la un moment dat, dar nu când erau prime doamne, a menționat Fox News.
Înainte ca Melania să o numească pe Anna „părtinitoare', jurnalista britanică a părut să o arunce pe soția lui Trump într-o umbră în timpul unui interviu din 2019. Când intervievatoarea Anne McElvoy de la podcastul The Economist Asks i-a cerut părerea despre moda Primei Doamne de atunci, Melania a schimbat subiectul și s-a lăudat în schimb cu Michelle.
„Cred că prima doamnă Michelle Obama a fost într-adevăr atât de incredibilă. În fiecare decizie pe care a luat-o cu privire la modă. Ea a sprijinit tinerii designeri americani, a sprijinit designeri din întreaga lume. A fost cel mai bun ambasador pe care această țară l-ar putea avea în multe feluri, dincolo de modă.', a spus Anna Wintour.
Citește și:
Kanye West, critici dure la adresa lui Kim Kardashian
FOTO: Arhivă ELLE