Melania Trump a împlinit 53 de ani. Cum și-a sărbătorit ziua de naștere soția lui Donald Trump

Ziua de naștere a Melaniei Trump vine într-un moment dificil pentru familia acesteia, soțul său, Donald Trump, confruntându-se cu mai multe acuzații penale.

Melania Trump a împlinit 53 de ani pe 26 aprilie. Potrivit surselor, fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii ar fi ales își petreacă ziua de naștere alături de familia ei, la locuința sa din Mar-a-Lago.


„Melaniei îi place să sărbătorească discret, cu familia, și cred că acesta este planul pentru ziua de naștere din acest an', a declarat o sursă pentru PEOPLE. „Se simte confortabil și fericită la Mar-a-Lago și este norocoasă că familia ei o înconjoară', a mai adăugat aceasta.

Ziua de naștere a Melaniei vine într-un moment dificil pentru familia Trump, soțul său, Donald Trump, aflându-se în mijlocul mai multor procese. Recent, scriitoarea E. Jean Carroll l-a acuzat pe fostul președinte al Statelor Unite ale Americii de viol și defăimare. Trump a negat însă aceste acuzații, catalogând afirmația lui Jean drept o „înșelătorie' și o „escrocherie totală.' Acesta a mai adăugat și că scriitoarea a inventat întâlnirea dintre ei pentru a-și promova cartea de memorii.


Însă acesta nu este singurul proces cu care Trump se confruntă. Luna trecută, acesta a intrat în istorie drept primul fost președinte căruia îi sunt aduse acuzații penale. Soțul Melaniei a fost acuzat pe 30 martie de un juriu al unui tribunal din New York. Potrivit juriului, Trump ar fi cumpărat tăcerea unei actrițe de filme porno, Stormy Daniels, pentru a ascunde că a avut o aventură cu ea. Acesta i-ar fi plătit lui Daniels suma de 130.000 de dolari chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2016.


Fostul președinte a negat vehement acuzațiile care îi sunt aduse, susținând că este „complet nevinovat' și că este victima unei „persecuții politice.'

„Aceasta este persecuție politică și un amestesc într-o alegere electorală la cel mai înalt nivel din istorie', a declarat Donald Trump.

„Acesta este un atac la adresa țării noastre cum nu s-a mai văzut vreodată. Statele Unite sunt acum o țară de lumea a treia, o națiune într-un grav declin', a mai scris fostul președinte al Statelor Unite ale Americii.


Alina Habba, avocata lui Trump, susține nevinovăția fostului președinte.

„Un fost președinte, un actual candidat și prietenul meu, președintele Donald J. Trump, este victima unei versiuni corupte și distorsionate a sistemului de justiție și a istoriei americane', a declarat Habba.

„Președintele Trump a fost pus sub acuzare. Nu a comis nicio crimă. Vom lupta cu îndârjire împotriva acestei urmăriri politice în instanță', au mai spus Susan Necheles și Joseph Tacopina, ceilalți doi avocați care îl reprezintă pe Trump.


Cu toate acestea, Stormy Daniels susține că a întreținut relații sexuale cu Trump în Nevada, în 2006, când acesta era căsătorit cu Melania.

În ceea ce privește ziua de naștere a Melaniei, sursa a precizat că dacă Donald Trump se va afla în Florida, va participa negreșit la petrecerea organizată în cinstea acesteia.

„Dacă Donald este aici, se va alătura familiei pentru a sărbători ziua de naștere a soției sale. În ciuda a ceea ce se aude, familia Trump este o familie unită', a spus sursa pentru PEOPLE.


O altă persoană apropiată a întărit aceste afirmații, declarând că Trump „vrea să o facă fericită pe Melania. Își respectă și își admiră soția.'

Citește și:
Jennifer Aniston și Justin Theroux, din nou împreună. Cum au fost surprinși cei doi în New York

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people