Sezonul sărbătorilor de iarnă a fost deschis în mod oficial și în Statele Unite, Prima Doamnă Melania Trump dezvăluind decorațiunile de Crăciun de la Casa Albă, anunțând totodată și tema aleasă pentru acest an, „America The Beautiful' (America cea frumoasă, n.r.).
Este ultima oară când Melania Trump decorează Casa Albă în calitate de primă doamnă a Statelor Unite. „În această perioadă specială a anului, sunt încântată să împărtășesc cu voi America The Beautiful și să aduc un omagiu Națiunii noastre mărețe. Împreună, celebrăm acest pământ pe care toți suntem mândri să îl numim acasă', a scris Melania Trump pe Twitter.
Alegerea decorațiunilor de Crăciun pentru Casa Albă este o tradiție respectată în fiecare an și este una dintre sarcinile pe care Prima Doamna trebuie să le îndeplinească. Chiar dacă în imaginile surprinse, Melania pare extrem de încântată, se pare că această tradiție nu este una dintre preferatele ei. Într-o convorbire telefonică cu fosta sa prietenă, Stephanie Winston Wolkoff, care a ajuns în atenția publicului, aceasta a declarat: „Muncesc pe brânci pentru Crăciun. Cui naiba îi pasă de Crăciun și de decorațiuni? Dar trebuie să o fac, nu? Corect?'.
Aceasta nu este însă singura înregistrare cu Melania pe care Wolkoff a făcut-o publică. Recent, o altă conversație a celor două a ajuns în presă. Prima Doamnă a Americii a fost extrem de uimită de alegerea editorilor revistei Vogue, care au ales-o pe Beyoncé pentru a apărea pe coperta ediției din iulie 2018.
„Anna (Wintour) i-a dat coperta ediţiei din septembrie a Vogue – total, total, total, cu totul – lui Beyoncé. A angajat un fotograf de culoare şi este primul fotograf de culoare care face o copertă pentru Vogue', a declarat Melania Trump.
Înregistrarea a fost făcută de Wolkoff, pe vremea când era prietenă cu Melania, iar conversația a fost făcută publică de NBC. Discuția cu Wolkoff, care a lucrat un deceniu la Vogue, avea ca temă plecarea multor editori importanți de la celebra revistă de modă.
Beyoncé nu a dorit să comenteze această înregistrare, dar Melania Trump a atacat-o pe Stephanie Wolkoff prin purtătoarea sa de cuvânt: „Narcisimul ei nu cunoaşte limite, această femeie este o impostoare. Aceste înregistrări audio sunt alese cu mâna şi prezentate fără context. Să îi fie ruşine pentru această încercare continuă de asasinare a caracterului şi ruşine NBC pentru că abordează această bârfă'.
În ceea ce îl privește pe soțul Melaniei, Donald Trump, acesta a autorizat aseară începerea procesului de tranziţie către administraţia condusă de Joe Biden, la mai bine de două săptămâni de când a pierdut alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, vestea a fost urmată de un alt mesaj pe Twitter, în care actualul președinte sublinia încă o dată că nu își recunoaște înfrângerea, că alegerile au fost fraudate și că va continua lupta în justiție.
Citește și:
Ce prevede contractul prenupțial dintre Melania Trump și Donald Trump și ce se va întâmpla dacă vor divorța
Foto: Twitter, Profimedia