Meghan vorbește, e de culoare și nu e din upper class

Mă uit cu milă și compasiune la Harry și Meghan, care au îndrăznit să apară în documentarul realizat de ITV, ”Harry & Meghan: An African Journey”.

Valul de comentarii, de ură, de dezaprobare trebuie să fie copleșitor. Și asta pentru că au vorbit'. Adica au fost doi oameni care au spus că nu totul este roz în viețile lor, că au și probleme… (cu alte cuvinte, Harry a recunoscut că relația cu William, fratele său, are suișuri și coborâșuri, că în acest moment sunt pe drumuri diferite, dar că ei, ca frați, întotdeauna se vor susține unul pe celălalt….). Well… suficient ca să înceapă un coșmar.

Am locuit preț de vreo 4-5 ani în Londra și știu exact de ce se întâmplă aceste lucruri. Societatea britanică este atât de închisă în ea, de tradiționalistă, în cel mai învechit mod, încât o astfel de ieșire este ca un fel de condamnare la moarte; iar lucrul acesta Harry ar fi trebuit să-l știe deja de la Diana, mama lui. Nu te pui cu establishment-ul, nu pui o față umană niciodată în public, ești de fier… ce faci tu acasă, apoi, e problema ta. Țin minte o discuție pe care am avut-o în anii petrecuți în Anglia cu o doamna englezoaică care câștigase la birth lottery, adică făcea parte din upper class. Eram la un club de artă, undeva în Chelsea, pe fundal cânta o pianistă, un child prodigy adus de club din Moscova. Auzind că sunt din România, această doamnă mă abordează direct, spunându-mi cât este de dezamăgită de soțul ei, care avea o amantă, respectiv una dintre prietenele mele, aveam să aflu în acea seară. De fapt, problema nu era că avea o amantă, ci ce fel de amantă: o străină (prietena mea plecase din România de la 14 ani și avea 60 în momentul discutiei!!!). Ca să nu mă jignească, îmi spune că ei, cei din upper class, nici măcar nu socializează cu cineva din middle class, că în Anglia fiecare își știe locul, să încerci să urci pe scara socială este la fel de grav cu a nu-ți plăti taxele. Imaginează-ți ce vor zice prietenii lui, societatea…', îmi spunea doamna respectivă. Erau primele mele luni la Londra. Ulterior, am învățat și cum să fac diferența dintre cineva din upper class și cineva din middle class, asta dacă nu mă prindeam repede după accent (ei știu să-ți zică cu precizie, în funcție de accent, nu doar școala pe care ai făcut-o, dar și strada pe care te-ai născut). Așadar, dacă ți-ai cumpărat vreodată mobilă, înseamnă că nu ești din upper class. Mobila o moștenești, nu o cumperi!

În altă ordine de idei, eram prietenă cu directorul administrativ al Parlamentului, un român foarte simpatic care, atunci când își spunea funcția, genera reacții evidente de uimire, de admirație, mai ales în fața unui novice. Doar că te liniștea în următoarea secundă: știu că sună fancy titlul, dar el înseamnă, de fapt, că sunt șef peste mături și personalul de serviciu'. El era pliiin de povești! Iar poveștile mele preferate erau cele cu lorzii din Parlament, care sunau la clopoțel să li se deschidă televizorul… Unul dintre ei, care locuia într-un palat din afara Londrei, vorbea doar latina când ajungea acasă, numai în Londra vorbea engleza.

Încerc să mi-o imaginez pe Meghan în acest context…